În comună mai erau biserici, dar în schimb se vedeau cu ochiul liber o grămadă de alte locuri în care banii din eoliene ar fi putut să fie investiţi.

„A vrut preoţelul o biserică nouă„, justifică soţia primarului alegerea acestei destinaţii de investiţii.

DINCOLO DE PRIMĂRIE, care a încasat din autorizaţiile emise şi din negocierile proprii, şi oamenii din sat au mai făcut ceva bani pe seama vântului. „Cu banii luaţi oamenii şi-au renovat casele sau i-au investit în agricultură. Unii şi-au vândut terenurile, mai ales cei care nu mai sunt în comună, iar alţii au contract de superficie prin care câştigă cam 3.000 de euro pe an pe o perioadă de 19-29 de ani„, a mai precizat Ţilincă. Potrivit primarului, în comuna Casimcea sunt circa 3.000 de oameni, dintre care 1.700 trăiesc în satul Casimcea. Comuna are 24.000 de hectare de teren, din care 19.000 de hectare sunt teren agricol.

„S-au creat cam 25 de locuri de muncă pentru oamenii de aici„, mai spune el.

Adevăratele câştiguri rămân însă în conturile investitorilor şi ale furnizorilor de echipamente.

Pentru parcul din Casimcea, Verbund a lucrat cu germanii de la Enercon şi nu a cumpărat nicio componentă din România. Au rămas pe plan local banii pentru drumurile făcute, şi acestea între turbine, sau pentru paza proiectelor eoliene.

„Eu nici nu sunt de aici. Sunt din Baia (Tulcea). De acolo a început de fapt treaba asta cu eolienele„, spune un paznic.

Potrivit statisticilor existente, din costul instalării unui MW într-un proiect eolian, până la 75% reprezintă preţul turbinei, restul fiind banii de consultanţă, drumuri sau lucrări electrice.

Deşi anul trecut România a fost a zecea ţară la nivel global în funcţie de capacităţile nou-instalate în parcuri eoliene, aproape niciun mare producător de turbine nu a implicat în vreun fel industria locală pentru realizarea unor componente, unii dintre ei motivându-şi strategia prin imaturitatea pieţei. De cealaltă parte, nici statul român nu a insistat în acest sens prin elaborarea unor mecanisme pentru promovarea industriei locale în dezvoltarea de parcuri eoliene.

Neimplicarea industriei româneşti în „economia„ eoliană şi absenţa unui impact cu adevărat semnificativ la nivelul locurilor de muncă este cu atât mai dureroasă cu cât România a pus la dispoziţia investitorilor din energia verde una dintre cele mai generoase scheme de sprijin la nivel european, cu un buget pentru întreaga perioadă de aplicare estimat la 19,5 miliarde de euro.

SISTEMUL DE CERTIFICATE VERZI ŞI COTE OBLIGATORII A ADUS ANUL TRECUT ÎN CONTUL MARILOR INVESTITORI ÎN ENERGIA VERDE CIRCA 300 DE MILIOANE DE EURO, dar anul acesta regulile jocului s-au schimbat mai ales sub presiunea industriei sufocate de facturile tot mai mari la utilităţi. Astfel, în loc de a mai acorda acest sprijin generos deodată, statul român a luat decizia de a amâna o parte din el pentru anul 2017, atunci când speră că preţul certificatelor verzi va mai scădea şi deci impactul în facturi va fi mai uşor de suportat atât pentru industrie, cât şi pentru populaţie.

Bineînţeles, decizia i-a nemulţumit pe investitori, deşi consultanţii din domeniu spun că energia verde rămâne un domeniu profitabil chiar şi cu aceste modificări. „Le-am făcut. Ce mai putem să mai facem acum? Să le dăm jos?„, spune, referindu-se la cele 43 de turbine ridicate, Harald Wechselberger, director executiv al Alpha Wind şi CAS Regenerabile, companiile de proiect controlate de Verbund prin intermediul cărora au fost realizate investiţiile în parcurile eoliene din România.

Austriacul a mai spus că Verbund mai voia să investească în România, dar cu o „subvenţie„ atât de mică grupul renunţă la proiect.

„Iniţial proiectul nostru cuprindea o a doua fază de dezvoltare, de 57 MW. Cu un singur certificat verde nu facem această investiţie„, a precizat Wechselberger. Ţinând cont de valoarea investiţiei în proiectul de 225 MW, rezultă că pentru fiecare MW de capacitate montat austriecii au cheltuit circa 1,7 milioane de euro. De aici rezultă că investiţia în cei 57 MW suplimentari s-ar putea ridica la circa 96 de milioane de euro.

Consultanţii, aşa cum este cazul TPA Horwath, o companie venită tot din Austria, spun că tăierile aprobate recent pentru schema de sprijin sunt justificate şi că proiectele rămân viabile. În plus, România are de partea sa avantajul accesului la reţea a unor zone cu vânt bun puţin populate şi a unei birocraţii în domeniu mult sub media europeană. Acestea ar fi doar câteva din motivele pentru care comune, aşa cum este Casimcea, vor mai rămâne ceva timp pe radarul investitorilor străini.