Ce planuri are Petrom pentru următorii zece ani

Autor: Roxana Petrescu Postat la 23 mai 2012 267 afişări

În laboratoarele celei mai mari companii din România, Petrom, se pregăteşte o strategie pentru următorii zece ani. Modul în care Petrom îşi vede dezvoltarea până în 2021 are puterea de a modela pieţe întregi, fie că este vorba de petrol, gaze naturale sau mai nou energie electrică. Câteva indicii despre schimbările care vor avea loc au fost prezentate anul trecut. Ce ar putea urma?

"M-aş aştepta ca Petrom să aştepte intrarea în operare a actualului proiect de la Brazi pentru a lua o decizie. În opinia noastră este un scenariu posibil, dar investiţiile Petrom în energie vor depinde de ce beneficii vor genera ele pentru companie", este de părere reprezentantul Erste Bank.

"România are nevoie de multe investiţii pe partea de gaze şi energie, dar preţul actual al gazelor nu este adecvat. Nici reglementările pe partea de energie electrică nu sunt satisfăcătoare. Un mediu stabil şi predictibil ar ajuta mult investiţiile în aceste sectoare", a precizat la rândul său Tamas Pletser.

Pe partea de explorare şi producţie perspectivele de dezvoltare ale Petrom sunt încurajatoare, pornind mai ales de la veştile primite din adâncurile Mării Negre, acolo unde compania locală lucrează cu gigantul american ExxonMobil. Potrivit celor mai recente date, în zona de mare adâncime a zăcământului Neptun, acolo unde din 2009 cele două firme fac lucrări de explorare, se ascunde o acumulare de gaze de 84 de miliarde de metri cubi, echivalentul consumului pe şase ani al României.

"Din nou, acest aspect depinde de reglementări şi de preţuri. Presupun că din punct de vedere geologic România încă mai are multe de oferit, doar luând în calcul exemplul blocului Neptun. Dar preţul gazului de 160 de dolari pe mia de metri cubi nu este suficient de atrăgător pentru companii pentru a explora aceste zone", spune Tamas Pletser. Tot el adaugă că acelaşi lucru se aplică şi în cazul gazelor neconvenţionale sau a altor zone offshore. Ideea recentă a guvernului de a majora redevenţele înainte de 2014 creşte la rândul său riscurile. "Deci, presupun că firma şi-ar putea menţine nivelul actual al producţiei bazându-se pe piaţa locală numai dacă guvernul o lasă să lucreze". Altfel completează Pletser, îşi va duce investiţiile afară: în Rusia, Kazahstan şi alte zone tradiţionale pentru OMV care ar putea oferi oportunităţi bune pentru Petrom.

În România, producătorii de gaze îşi vând cantităţile la un preţ recomandat de Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), de 160 de dolari pe mia de metri cubi, care este de trei ori mai mic faţă de cel importat din Rusia.

"Dacă preţul gazelor din România va ajunge la preţul celor importate în următorii 5-7 ani, atunci proiectul Neptun ar putea fi dezvoltat într-un interval de zece ani de zile", a precizat reprezentantul ING.

Astfel, viitorul Petrom se anunţă destul de agitat. În zece ani, compania ar putea avea o prezenţă mai suplă pe partea de benzinării, de 600 de unităţi în loc de cele 792 de acum, fiind aşteptat un exit din pieţe precum Bulgaria sau Serbia. Totodată, nu sunt excluse noi investiţii pe partea de energie electrică. România va continua să fie principala bază de producţie de hidrocarburi, dar dezvoltarea activităţilor depinde şi de ce mişcări va face statul român în zona redevenţelor şi a reglementărilor, mai ales în domeniul gazelor. Cel puţin acestea sunt estimările analiştilor în acest moment. Ce va anunţa însă în vară Petrom pentru următorii zece ani rămâne de văzut.

Paginatie:

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
energie,
petrom,
planuri,
dezvoltare,
companie
/analize/energie/ce-planuri-are-petrom-pentru-urmatorii-zece-ani-9663089
9663089
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.