Doi antreprenori care au obţinut bani nerambursabili de la stat pentru afacerea lor îi învaţă şi pe alţii să-şi facă SRL-D

Autor: Razvan Muresan Postat la 11 martie 2015 11585 afişări

Cei doi aveau să fie excluşi din algoritmul obţinerii finanţării pentru că procentul bugetat pentru active coborâse sub plafon - „o investiţie de 20% în active pentru un magazin online ar fi mai mult decât suficientă dacă nu vrei ceva personalizat; în online niciodată nu aş investi într-un laptop banii pe care i-aş putea da pe publicitate“. Au depus însă o contestaţie şi li s-a admis, fiind vorba de calcul greşit al funcţionarilor de la Direcţia pentru Implementarea Proiectelor şi Programelor pentru IMM-uri. În goana după informaţii utile unui SRL-D, cei doi au ajuns să fie membri în grupurile şi pe forumurile de pe reţelele de socializare şi, ulterior, după un an de experienţă în SRL-D, să răspundă la întrebările utilizatorilor. „La început a fost ca o joacă, dar când am văzut cât de urât se vorbeşte despre acest program şi cum toată lumea îl asociază cu şpagă, bani care nu se iau niciodată şi condiţionarea obţinerii lor de pilele de la stat, am decis să schimbăm percepţia. Dacă ai o idee bună de business şi ai posibiltatea să iei nişte bani de la stat, de ce să nu o faci?“, spune Laura Curcă. Iniţial contactaţi de potenţiali tineri antreprenori din ţară, pe seama lipsei informaţiilor clare de pe site-urile institiţiilor de resort, cei doi le răspund acum şi celor trecuţi de 35 de ani, după ce guvernul a eliminat limita de vârstă pentru debutanţi în business.

„După ce am accesat finanţarea şi am implementat proiectul, am încercat să ajutăm tinerii care doresc să aplice în viitor la astfel de fonduri, pentru că există cerere şi pentru că foarte multe dintre informaţiile existente deja sunt vagi sau chiar eronate, date de persoane care nu au tangenţă cu astfel de finanţări, ci se folosesc de o preconcepţie pentru a-şi exprima dezacordul faţă de acţiunile statului. Noi milităm pentru ideea că nu există nicio legătură între firmele mici înfiinţate astfel şi restul activităţilor politice“, mai spun antreprenorii. Din luna ianuarie, cei doi au extins informarea şi în mediul offline, organizând o serie de întâlniri dedicate viitorilor aplicanţi la fonduri. Prima a avut loc în februarie şi a avut 50 de participanţi, dintre care 20 au urmărit prezentarea live pe internet. Discuţiile au ajuns în prezent şi la schimburi de idei între antreprenorii debutanţi, menite să combată scepticismul şi vidul de informaţie referitor la SRL-D-uri: „Am primit toate întrebările posibile de la oameni extrem de diferiţi din toată România“. Cei doi spun că, deşi în topul afacerilor deschise de debutanţi se află mai ales service-uri auto, baruri şi restaurante, saloane de coafură sau covrigării, ideile care diferă de pluton nu sunt respinse de evaluatorii proiectului.

SRL-D-urile încă nu au obţinut finanţări în 2015 din moment ce guvernul încă nu a demarat procedurile de aprobare a proiectelor, iar primii bani ar urma să fie aprobaţi abia din aprilie. De asemenea, regulile privind metodele de punctaj se schimbă din acest an, urmând a fi favorizate domenii precum producţie şi turism, potrivit antreprenorilor. Economia locală se zbate să treacă de 500.000 de IMM-uri, fără succes până în prezent, iar ţinta asumată de guvernul Ponta, de 670.000 de companii până în 2020, rămâne un obiectiv ambiţios, fără vreun plan concret de realizare. Până ce guvernul se hotărăşte în ce antreprenori să investească în acest an, cei doi îi învaţă ABC-ul finanţării de la stat trăit pe 
propria piele.

Paginatie:

Urmărește Business Magazin

/analize/doi-antreprenori-care-au-obtinut-bani-nerambursabili-de-la-stat-pentru-afacerea-lor-ii-invata-si-pe-altii-sa-si-faca-srl-d-13942157
13942157
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.