Cum primesc medicii bani cash si vacante ca sa prescrie "cele mai eficiente" medicamente

Autor: Razvan Muresan Postat la 23 aprilie 2011 351 afişări

Cel mai recent scandal de coruptie din sistemul medical, in care ar fi implicata compania Johnson & Johnson, arata cu acte, pentru prima oara in Romania, modul cum se promoveaza medicamentele la medici. Dincolo de cadouri sau excursii, este acum oficial ca reprezentantii medicali si distribuitorii cumparau medicii cu bani gheata.

"Mi se pare curios ca americanii si nu romanii au depistat practici improprii ale companiei in Romania", marturiseste George Haber, fostul presedinte al Societatii Nationale a Medicilor de Familie. In opinia sa, cei de la J&J nu sunt unicii, dar sunt primii care au fost depistati. Desi pacientului i se recomanda o substanta activa, spune Haber, el trece prin doua filtre pana sa intre in posesia medicamentului: medicul si farmacistul: "E o treaba foarte incurcata, iar lucrurile sunt neclare".

In ce priveste cadrul de reglementare, acesta a fost modificat in anul 2010, pentru a facilita si impulsiona consumul de medicamente generice. Astfel, in cazul medicamentelor compensate, medicii au fost obligati sa prescrie medica-mentele pe DCI (denumirea comuna internationala) si nu pe denumire comerciala ca in anul 2009, iar farmacistii au fost obligati sa elibereze medicamentul care da pretul de referinta, respectiv medicamentul cu cel mai mic pret. Formal, mecanismul prescrierii s-a schimbat pe alocuri, dar filtrele de recomandare au ramas aceleasi.

"Intotdeauna am crezut ca aceasta problema este una de importanta critica pentru ca afecteaza increderea in piata farmaceutica", spune Pascal Prigent, directorul general al GSK Romania. GSK a luat masuri prin a investi in training si intr-un cod strict de conduita in ce priveste promovarea medicamentelor: "Speram ca avem un control al practicilor, nu doar fiindca e cel mai corect lucru pe care trebuie sa-l facem, dar afecteaza evolutia afacerilor si supravietuirea industriei". Prigent foloseste cuvantul "trebuie" cand vorbeste despre necesitatea de a castiga increderea publicului si "pentru a o castiga din nou e necesar sa ne supunem regulilor".

Dragos Damian, CEO al companiei de medicamente Terapia-Ranbaxy, considera ca este extrem de grav faptul ca americanii depisteaza asemenea practici in Romania si arata ca nimeni din piata locala nu e interesat sa faca lumina, iar codurile de conduita sunt doar "o foaie de hartie". Cu alte cuvinte, ancheta legata de Johnson & Johnson arata ca practicile institutiilor americane legate de modul de promovare a medicamentelor chiar sunt serioase, situatia din Romania fiind una complet diferita.

"Faptul ca perioada in care s-au sesizat neregulile este 2000-2007 arata ca nu scapa nimeni nici chiar la zece ani distanta de la comiterea faptelor. Amenda se ridica la 70 de milioane de dolari, iar intrebarea mea e cat va primi statul roman din acesti bani, pentru ca e un prejudiciu adus banului public, si cum se pot recupera banii." Replica vine din partea lui Dan Zaharescu, directorul executiv al Asociatiei Romane a Producatorilor Internationali de Medicamente: "Statul, pana la urma, nu are nicio dovada, nimeni nu a anchetat si acum este mult prea tarziu pentru a face anchete pe zona asta". Oficialii ARPIM vorbesc insa despre codul de etica implementat de asociatie. Practic, din 2006 codul limiteaza si sanctioneaza practicile improprii in legatura cu promovarea medicamentelor. "Johnson & Johnson era membra a ARPIM la acea vreme, s-au angajat si ei sa-l respecte", mai spune Zaharescu. Si totusi, nu au facut-o. "Se presupune ca angajatii companiei nu au facut-o", intarereste Cristian Lutan, directorul de comunicare al producatorilor internationali.

Dincolo de coduri etice si controale inexistente ale autoritatilor, Dragos Damian, CEO-ul Terapia Ranbaxy, subliniaza faptul ca toata industria farmaceutica este tarata in scandal si, in acelasi registru, se demonizeaza mari mase de medici, iar "generalizarea este periculoasa".

Paginatie:

Urmărește Business Magazin

/analize/cum-primesc-medicii-bani-cash-si-vacante-ca-sa-prescrie-cele-mai-eficiente-medicamente-8179389
8179389
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.