Vă mai amintiţi de maşina de cusut Singer? Povestea începută în urmă cu 160 de ani continuă

Autor: Ioana Mihai Postat la 01 august 2012 646 afişări

Piaţa de electrocasnice mici a scăzut în ultimii ani cu peste 20%, dar filiala locală a Singer şi-a crescut vânzările continuu, din 2007, cu procente de câte două cifre. Vedeta firmei înfiinţată în urmă cu 160 de ani şi care a fost prima multinaţională din lume rămâne maşina de cusut, care a şi consacrat-o.

Cu toate acestea, devalorizarea leului în raport cu euro şi dolarul se face simţită şi în acest segment şi "poate să ajungă la 6-7% din cifra de afaceri". Cumpărătorii vor vedea în curând chiar la rafturi impactul cursului valutar, dar reprezentantul Singer spune că pentru moment nu şi-a pus problema scumpirii produselor. Pe de altă parte, managerul este atent la mişcările competiţiei, pentru că "nu putem vinde mai ieftin decât trebuie, pentru că am fi percepuţi drept un brand ieftin". Un pericol real, de vreme ce cumpărătorii s-au îndreptat mai degrabă spre gamele de preţ superioare, nemaifiind dispuşi să rişte. "Românul trebuie să se descurce cu mult mai puţini bani decât alţi europeni", spune Tsakoumankis, care argumentează că acest lucru face ca alegerile de achiziţie să fie mult mai bine documentate decât în alte ţări. 90% dintre cumpărători, de pildă, citesc integral instrucţiunile de folosire a electrocasnicelor mici înainte de a pune efectiv produsul în coşul de cumpărături. "Vorbim de un cumpărător foarte conştient, fără complexe, deschis către nou. Dacă îl păcăleşti, plăteşti."

Impactul cursului valutar este resimţit şi de importatori, aşa cum este Singer, care are fabrici în Franţa, Brazilia, Taiwan şi China. 80% dintre produse sunt aceleaşi în oricare din pieţele în care Singer îşi vinde produsele, iar diferenţa ţine de specificul naţional. Pe piaţa autohtonă, de pildă, se vând foarte bine maşinile de tocat carne care au o piesă specială folosită pentru sucul de roşii. Pe acelaşi principiu, Tsakoumankis spune mai în glumă mai în serios că în casa fiecărui român există o maşină de cusut. "Românii sunt gospodari şi nu numai că îşi toacă acasă carnea pentru a găti, dar prepară şi suc de roşii", punctează Tsakoumankis. Acesta este, punctează reprezentantul Singer, un specific naţional. O altă particularitate ţine mai degrabă de contextul economic actual, anume că "piaţa rezistă pe baza promoţiilor, puterea de cumpărare fiind foarte afectată". Altfel spus, s-a ajuns în prezent la situaţia în care piaţa impune promoţii, iar Singer a respectat acest joc.

Firma are pe piaţa autohtonă 15 angajaţi şi 30 de promotori, pentru unele produse fiind desfăşurate demonstraţii gratuite acasă - în cazul preselor de călcat sau al maşinilor de cusut, de pildă. În ultimii ani Tsakoumankis a angajat patru noi oameni şi, spune el, "nu am micşorat niciodată salariile pentru că am vrut să-i fidelizăm". Compania, care vinde în medie 520 de produse pe zi, nu are o reţea de distribuţie, ci livrează produsele către magazine prin intermediul unei firme de curierat. Singer îşi pune produsele pe rafturile a peste 700 de magazine, respectiv în toate spaţiile reţelelor de electro-IT (Domo, Flanco, Altex), dar şi a celor de genul Carrefour, Real, Auchan şi Cora. "Acoperim 99% dintre punctele de vânzare din piaţă", spune Tsakoumankis. Pentru a ajunge aici, punctează tot el, compania a investit "o sumă destul de bună ca să ne extindem şi să diversificăm gamele". Concret, în perioada 2010-2011, filiala locală a Singer a avut un buget de 2 milioane de euro. Astfel îşi face loc pe piaţă cea mai veche multinaţională din lume, care în vremea celui de-al Doilea Război Mondial a produs revolvere, piese de colecţie acum, evaluate la 60.000 de dolari bucata.

Paginatie:

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
Singer,
masina de cusut,
electrocasnice
/analize/comert/va-mai-amintiti-de-masina-de-cusut-singer-povestea-inceputa-in-urma-cu-160-de-ani-continua-9909827
9909827
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.