Muzica mai tare – în toată ţara. Un business „cu volum” în creştere

Autor: Alexandra Cepăreanu Postat la 08 mai 2021 103 afişări

Fondatorii companiei Soundhouse, care distribuie şi vinde sisteme audio auto, accesorii şi echipamente de insonorizare auto, vor ca anul acesta să meargă mai aproape de clienţi. Şi-au propus să deschidă noi depozite la nivel naţional şi un service în care să poată oferi servicii de montaj pentru produsele pe care le vând atât online, cât şi offline.

„La început ne-am axat mai mult pe partea de distribuţie, dar în timp am pus accent pe mai multe linii de business, iar acum suntem prezenţi în toate oraşele mari din România prin dealeri auto, vindem online prin site propriu şi pe platforma eMAG Marketplace – în România, Ungaria şi Bulgaria”, a povestit Vasile Petraşco, proprietar Soundhouse, în cadrul celei mai recente emisiuni ZF Ecosistemul Marketplace. În prezent, Soundhouse deţine două depozite – unul mai mare la Braşov, oraş din care provine compania, în care păstrează produsele voluminoase şi unul mai mic, la Bucureşti, deschis în 2020, cu produse de dimensiuni mai reduse -, iar planurile proprietarului companiei vizează deschiderea unui nou depozit la Cluj, anul acesta, pentru a fi mai aproape de clienţi şi a livra mai rapid comenzile înregistrate. „Suntem în discuţii pentru a deschide un nou depozit la Cluj. Comenzile vin în mare parte din oraşele mari, cele dezvoltate – Bucureşti, Cluj, Iaşi, Botoşani, Timişoara. Chiar şi din zona Moldovei. Anul trecut am făcut o analiză mai profundă cu specialişti şi am observat că avem comenzi din sudul României, din mediul rural.”

De asemenea, tot în 2020, Vasile Petraşco are în plan deschiderea unui service la Braşov, unde vrea să ofere servicii de montaj pentru clienţii Soundhouse. Compania Soundhouse, înfiinţată în 2010 – 2011, a cunoscut o dezvoltare organică în timp prin diversifiarea portofoliului de produse, deschiderea de noi canale de vânzare – au intrat în mediul online în 2016 – şi extinderea pe noi pieţe – precum cea din Bulgaria şi Ungaria, prin intermediul plaformei eMAG Marketplace. „În prezent, compania are două direcţii de business – divizia de sisteme audio auto şi accesorii şi cea de insoronizare auto. Vindem boxe de maşini, amplificatoare pentru boxe, accesorii pentru instalarea boxelor, iar pe partea de insonorizare auto avem produse care se folosesc în industria auto şi la producţia de maşini”, a spus proprietarul Soundhouse.

Preţurile pentru serviciile de insonorizare auto încep de la 200 de euro (costul materialelor, la care se adaugă manopera) şi poate trece de câteva mii de euro – în funcţie de complexitatea lucrării, de volumul maşinii. „Dar sunt cazuri în care clienţii achiziţionează materialele şi îşi antifonează singuri maşina. Prin această insonorizare se poate îmbunătăţi confortul maşinii cu ajutorul acestei antifonări care practic face maşina mai silenţioasă. Confortul dintr-o maşină premium poate fi atins într-o maşină de clasă medie”, a adăugat Vasile Petraşco. În ceea ce priveşte deschiderea de canale de distribuţie şi vânzare online, Vasile Petraşco povesteşte că a auzit de platforma eMAG Marketplace şi de posibilitatea de a lista produsele spre vânzare prin 2015, însă, la acea vreme lumea nu era familiarizată cu astfel de platforme. „A durat puţin până am înţeles cum funcţionează, apoi am listat primele produse. Vânzările, la acel moment, nu erau foarte optimiste, dar voiam să fim prezenţi şi pe acea platformă pentru că erau deja alţi concurenţi listaţi. Am investit timp şi resurse pentru a dezvolta acest segment pe marketplace.”

Astfel, în 2016, compania Soundhouse şi-a listat pentru prima dată produsele pe platforma eMAG Marketplace, iar în prezent, dintr-un total de comenzi zilnice înregistate în mediul online, cinci dintre acestea vin prin intermediul eMAG Marketplace. „În 2019 aveam două comenzi pe zi. Nu este un număr mare, însă, creşterea de la an la an e mare şi ne încurajează să dezvoltăm acest segment. În 2020, numărul de comenzi s-a dublat şi a crescut şi valoarea medie per comandă. Astfel, dacă în 2019 bonul mediu era în jur de 200 – 250 de lei, acum a depăşit 300 de lei.” În plus, în 2018 – 2019, compania şi-a listat produsele şi pe platformele Marketplace ale eMAG din Bulgaria şi Ungaria. „Surprinzător a fost că în ultima perioadă, în Ungaria au crescut vânzările, probabil că datorită pandemiei. În continuare, vrem să mărim gama de produse din Bulgaria şi Ungaria.” De asemenea, anul trecut, circa 35% din totalul cifrei de afaceri a fost generat de vânzările online – care includ atât partea de Marketplace, cât şi vânzările spre dealeri care au vândut online, dar şi vânzările de pe site-ul propriu al companiei. În ceea ce priveşte partea de stocuri, antreprenorul şi proprietarul companiei Soundhouse spune că în 2020 nu a întâmpinat probleme în acest segment, însă, anul acesta s-a lovit de  câteva probleme cu aprovizionarea.

„În 2020 am avut stocurile la zi şi unul din atuurile noastre a fost diversitatea de produse şi stocurile. Am investit mult în stocuri, astfel încât să putem oferi produsele clienţilor imediat, fără să îi lăsăm să aştepte foarte mult.” În prezent, în cadrul companiei lucrează o echipă de 10 persoane. Vasile Petraşco a spus că echipa s-a mărit şi pe parcursul anului trecut şi are în plan continuarea creşterii echipei şi anul acesta. „Intenţionăm să angajăm şi în următoarea perioadă şi nu neapărat pe partea de depozit.” Compania românească Soundhouse mai are ca obiectiv pentru anul 2021 să ajungă la afaceri de un milion de euro (circa 4,9 mil. lei) în 2021, vizând astfel o creştere de aproape 50% a cifrei de afaceri faţă de anul 2020. „În 2020, am ajuns la afaceri de aproape 670.000 de euro (3,3 mil. lei), iar pentru 2021 ne-am propus să atingem pragul de un milion de euro (4,9 mil. lei), ceea ce este posibil datorită faptului că, chiar şi în pandemie, mediul online ne-a ajutat foarte mult şi am avut creşteri neaşteptate, mai ales pe partea online”, a spus Vasile Petraşco. De asemenea, planurile pe termen scurt ale fondatorului Soundhouse mai vizează, de asemenea, şi dezvoltarea şi îmbunătăţirea propriului site, dezvoltarea echipei care are grijă de site-ul propriu al companiei, dar şi activitatea pe platforma Marketplace – prin diversificarea portofoliului de produse atât din România, cât şi din Bulgaria şi Ungaria. „Pe de altă parte, vom investi în stocuri şi în diversificarea gamei de produse, ceea ce facem an de an şi dacă în 2019 aveam în stoc 600 de repere, acum avem peste 1.000 de repere în stoc”, a conchis Vasile Petraşco.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.