Pentru cei familiarizaţi cu mărcile pe care producătorul le pune pe piaţa românească - cum sunt Camel, Sobranie, Winston - pachetele pe care le pot vedea în fabrică sunt în mod evident diferite. Atât în ce priveşte numele (de pildă Time sau Camel fără filtru, "pentru fumătorii care îşi doresc un gust foarte puternic", spune ghidul), culorile sau dimensiunile pachetelor, fiind produse în Pipera ţigarete extra lungi, care nu se vând pe piaţa locală. Diferenţe, ne arată ghidul nostru, mai sunt şi în modul de ambalare al paleţilor. Roboţii ce poartă nume neaoşe, precum Elena sau Gheorghe (al treilea, cel mai nou instalat nu are încă o plăcuţă cu nume) aranjează paleţii formaţi din baxurile de ţigarete după aceleaşi dimensiuni, având o înălţime de până la 1,5 m. Şi asta pentru că depozitul, pe care îl putem vedea imediat după colţ ("şi, atenţie!, nu păşiţi pe banda centrală, pe acolo circulă motostivuitoarele") are rafturile aranjate după dimensiuni standard. Cu toate acestea, din motive ce ţin de logistică, paleţii ce vor fi transportaţi pe rute rutiere până la destinaţia finală trebuie rearanjaţi. Concret, sunt ceva mai înalţi, astfel încât spaţiul din camion să fie folosit la maxim. De fapt, ţigaretele sunt unul dintre principalele produse exportate, spune Natsuo Amemiya, ambasadorul Japoniei la Bucureşti, cu o activitate de zece ani în România. Tot el punctează că pe piaţa autohtonă sunt prezente 160 de companii, dintre care 22 deţin 40 de fabrici ce au peste 30.000 de angajaţi. Cu cele 100 de milioane de euro investite în România, JTI se plasează în topul investiţiilor nipone pe piaţa locală.

Chiar dacă personalul fabricii de ţigarete a crescut cu 125 de oameni în urma noii investiţii, ajungând acum la 333 (compania având în prezent aproape 1.000 de angajaţi), în nicio zonă a fabricii nu este aglomeraţie. Majoritatea etapelor de fabricaţie exclud complet manopera muncitorilor, cu câteva apăsări pe butoanele computerelor fiind selectate procesele dorite. Unele linii de producţie de generaţie mai veche, povesteşte ghidul, au nevoie de muncitori care să aşeze cartuşele de ţigarete (formate din câte zece pachete) în baxuri. Liniile mai noi însă elimină şi aceşti muncitori din ecuaţia fabricării ţigaretelor. Cu mai mulţi sau mai puţini muncitori pentru fiecare linie de producţie, strategia companiei este clară: exporturile sunt o variantă de creştere a afacerilor. "2011 a fost un an bun pentru noi, am înregistrat creşteri substanţiale faţă de 2010

care a fost un an dezastruos pentru întreaga industrie", spune Gilda

Lazăr, cu trimitere la faptul că în urmă cu mai bine de doi ani nivelul contrabandei cu ţigarete depăşise 36% din totalul pieţei. În prezent, vânzările ilicite se plasează la 13%. De scăderea pieţei ilicite s-au bucurat toate cele trei multinaţionale prezente pe piaţa locală a tutunului, puternic concurenţială: British American Tobacco, Japan Tobacco International şi Philip Morris. Filiale locale ale celor trei deţin peste 90% din piaţa autohtonă a tutunului.

Or, ultimii ani au pus în vârful listei executivilor de top din industria tutunului cel puţin două probleme arzătoare. Una dintre ele a fost înflorirea contrabandei, care depăşise în urmă cu doi ani 36% din piaţă; între timp, acest nivel s-a redus la 13%. Spinoasă a fost şi creşterea accelerată a accizei, care de fapt a asigurat terenul fertil pentru vânzările ilicite şi care a dus practic la dublarea preţurilor de raft ale ţigaretelor în ultimii trei ani. De altfel, în 2009 preţurile la ţigări au crescut cu 50%, fiind cea mai mare creştere de preţ din anul respectiv şi principalul motiv pentru ratarea ţintei de inflaţie, conform declaraţiilor Băncii Naţionale a României.

Una peste alta, producătorii de ţigarete au avut parte de mai bine de un an şi jumătate de linişte, iar menţinerea contrabandei la un nivel acceptabil este principala reuşită. Acesteia i se mai adaugă însă şi alte turbulenţe evitate - cum ar fi creşterea nivelului pentru taxa de viciu. Dar acestea răzbat prea puţin către liniile de producţie în care se plimbă zilnic tone de tutun în lungul drum către poarta la care tirurile se aliniază cuminţi să încarce preţioasele mărfuri. Indiferent de destinaţia pachetelor, fabrica prosperă.