Cine este tânărul care vinde cele mai deştepte bijuterii din România: "Clienţii revin la magazin de şase ori cu aceeaşi bijuterie"

Autor: Ioana Matei Postat la 10 septembrie 2013 12624 afişări

O afacere cu brăţări talisman începută într-un butic din Danemarca s-a extins în 30 de ani pe şase continente datorită unui truc de marketing care poartă noroc şi în ziua de astăzi magazinelor brandului.

Cine este tânărul care vinde cele mai deştepte bijuterii din România: "Clienţii revin la magazin de şase ori cu aceeaşi bijuterie"

Cu românii s-a mai întâmplat ceva, spune Adochiţei: dacă în urmă cu câţiva ani erau interesaţi doar de brandurile de haine, acum au început să conteze şi accesoriile. Aspect dovedit de faptul că, în perioada sărbătorilor, magazinul din centrul comercial AFI Palace Cotroceni şi cel tip insulă din Băneasa Shopping City au avut cele mai bune vânzări dintre cele 80 de magazine prezente în Europa Centrală şi de Est. În perioada respectivă, cele trei magazine Pandora au avut circa 2.000 de clienţi. Un trafic intens de clienţi a fost observat de Adochiţei şi în weekend, când magazinul tip insulă din centrul comercial Băneasa Shopping City este vizitat, în medie, de circa 50 de clienţi.

Portretul clientului Pandora, catalogat drept un brand premium cu „affordable price", este al unei femei cu vârsta cuprinsă între 35 şi 45 de ani, cu venituri medii spre mari şi pentru care este importantă experienţa cumpărării, începând de la interacţiunea din magazin.

Magazinul din centrul comercial AFI Palace Cotroceni a fost primul inaugurat şi a fost urmat la câteva luni de deschiderea celui din Constanţa şi a insulei din mallul Băneasa Shopping City, căreia urmează să îi ia locul un alt magazin: „Dorim să ajungem la un număr de şase magazine în Bucureşti şi câte unul în fiecare oraş mare al ţării„, spune managerul, angrenat în prezent în pregătirea unei noi locaţii în cadrul Promenada Mall, care va fi deschis în Bucureşti la mijlocul lunii octombrie.  Investiţia iniţială pentru o franciză porneşte de la 7.000 de euro, pentru o locaţie de tip insulă, iar pentru un magazin, de la 220.000 de euro, în preţ fiind incluse mobilierul şi primul stoc de marfă.

Aprovizionarea magazinelor se face săptămânal; din cele circa 6.000 de produse aflate într-un magazin, aproximativ 1.000 se vând lunar. Produsele ajung în România dintr-un depozit din Germania, dar sursa producţiei lor este Thailanda, unde compania are fabrici în care 4.000 de angajaţi – cam cât jumătate din efectivul de lucrători de la uzina Dacia Renault – lucrează la producţia manuală a bijuteriilor: „Acolo, o bijuterie trece prin circa zece stagii de lucru". 

Deschiderea de noi magazine este prioritară pentru Lucian Adochiţei, care încă nu a început să calculeze efectul accizei pe lux asupra afacerii Pandora. La o primă privire, nu crede că introducerea acesteia îi va afecta prea mult, ţinând cont că doar 3-4% din vânzările Pandora sunt produse din aur. Nici brandurile axate pe aur nu vor avea de suferit, din punctul lui de vedere, ţinând cont de marjele foarte bune de profit şi de faptul că preţul accizei, de 2 euro pe un gram de aur de 18 carate, este acelaşi pentru un inel cu sau fără diamant. Adochiţei crede că cei mai afectaţi de această măsură vor fi micii comercianţi şi clienţii lor, cu venituri mai mici, pentru care 50 de lei în plus contează.

Paginatie:

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
danemarca,
bijuterii,
extindere,
marketing,
piata,
pandora
/analize/comert/cine-este-tanarul-care-vinde-cele-mai-destepte-bijuterii-din-romania-clientii-revin-la-magazin-de-sase-ori-cu-aceeasi-bijuterie-11307410
11307410
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.