A investit 80.000 de euro în ideea unei tinere pe care nu o cunoştea. Acum deţine unul dintre cele mai importante magazine de panificaţie

Autor: Corina Mirea Postat la 31 mai 2014 14354 afişări

Pentru doi antreprenori români, criza a deschis o nouă uşă.

Deşi planurile pentru acest business au început să fie puse la punct în urmă cu un an şi jumătate, Emanuel şi Codruţa s-au apucat de renovarea spaţiului de 100 de metri pătraţi închiriat abia în primăvară, din cauza unor probleme legate de structura acţionariatului - iniţial, cei doi ar fi trebuit să mai aibă un partener, dar din cauza unor probleme personale cei trei s-au îndepărtat pentru o perioadă. Codruţa şi Emanuel au reluat legătura şi au reuşit în final să facă un plan de business în care responsabilităţile fiecăruia erau clare - ea se ocupa de amenajarea spaţiului, de crearea designului pentru mobilier şi de producţia de pâine, iar el avea să vină cu investiţia, să dezvolte businessul şi să îl promoveze. Codruţa Popa deţine în prezent 40% din Codru de Pâine, restul de 60% revenind în mod egal lui Emanuel Sîrbu şi prietenei sale (cea care a luat locul primului partener).

„Vorbim şi de zece ori pe zi la telefon, pe Skype. Este ciudat faptul că nu ne-am văzut faţă în faţă până acum, pentru unii, dar pentru noi modelul funcţionează. Pur şi simplu nu avem timp să plecăm la drum fie spre Bucureşti, fie spre Timişoara„, spune Codruţa. Totuşi, cam o dată la o săptămână, ea îi trimite lui Emanuel, cu avionul, pâine, fursecuri sau focaccia. Cei doi ştiu că piaţa este încă mică, deşi neexploatată, că nu mulţi timişoreni îşi permit să plătească între 9 lei şi 13 lei pentru o pâine de 600 de grame, fie ea şi produsă natural. Într-o zi, pe uşa brutăriei, intră în jur de 100 de persoane, care cumpără în principal Pâine „Codru de pâine„, lucru de înţeles, spune Codruţa, având în vedere că este şi cea mai ieftină.

NOI AM PUTEA SĂ PRODUCEM MAI MULT, AM PUTEA FACE ŞI 300 DE PÂINI PE ZI, DAR NU EXISTĂ ÎNCĂ CERERE. Nu are rost să facem atât şi să rămânem cu ea. Nu mă grăbesc, vreau să creştem sănătos, să ne formăm o clientelă şi apoi să ne gândim la extinderea producţiei. Este posibil ca, dacă lucrurile merg aşa cum ne dorim, să deschidem un Codru de Pâine şi în Bucureşti, poate chiar anul viitor„, adaugă Sîrbu.

Paginatie:

Urmărește Business Magazin

/analize/comert/a-investit-80-000-de-euro-in-ideea-unei-tinere-pe-care-nu-o-cunostea-acum-detine-unul-dintre-cele-mai-importante-magazine-de-panificatie-11433271
11433271
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.