ŞI, CHIAR DACĂ ÎN ULTIMII 20 DE ANI CRIMINALITATEA A CRESCUT DE TREI ORI, în rândul celor mai mulţi dintre români s-a instalat treptat un sentiment general de relativă siguranţă iar mulţi neglijează măsuri elementare de precauţie, „cum ar fi încuiatul uşilor sau înlocuirea acestora, dacă sunt şubrede„, spune Badea. De fapt, chiar cele mai simple măsuri sunt adesea ignorate, adică amenajările „mecanice„, care fac uşile mai greu de spart, ferestrele mai anevoios de forţat, gardurile mai dificil de escaladat. „Sunt hoţi oportunişti care se bazează pe uşi lăsate deschise.

„ De pildă, instalarea unui număr mare de yale pe o uşă îndepărtează hoţii. Nu pentru că ar fi imposibil de deschis, ci pentru că ar dura prea mult, or, „unui spărgător nu-i place să muncească, altfel s-ar angaja„, spune Badea, care pentru a întări ideea, face apel şi la teorii din criminologie. Una dintre ele spune că sămânţa răului există în fiecare om şi în condiţii speciale oricine poate fi hoţ sau criminal. Infractorii sunt practic „invitaţi„ să jefuiască, atunci când apare oportunitatea: bunuri şi valori, ţintă uşoară, risc mic, pentru că forţele nu intervin în timpul infracţiunii, iar riscul remanent este contrabalansat de uşurinţa cu care sunt valorificate bunurile.

Tocmai de aceea, „o proprietate nesecurizată generează infracţionalitate„, susţine Badea. Un magazin care în loc să aibă uşă de fier are una de termopan sau o locuinţă în care poate intra oricine.

Şi pentru că băncile sau firmele sunt obligate şi îşi şi permit să plătească pentru instalarea de camere video, sisteme de alarmă sau pentru angajarea de agenţi, locuinţele rămân mai expuse. Iar din furturi mai multe, de valori mai mici, spărgătorii pot ajunge să câştige mai mult. „Infractorii iau şi ei decizii raţionale. Vor căuta alte ţinte mai puţin protejate decât băncile, de pildă, care îşi permit să întărească sistemele de securitate„, spune Badea.

Tot el spune că oamenii ar trebui să înţeleagă că şi afacerile şi căminele pot fi vulnerabile, iar sfatul unui specialist în domeniu se poate dovedi nu numai mai eficient, ci se poate traduce şi în aplicarea unor măsuri de securitate mai ieftine decât cele gândite de cei fără pregătire în domeniu.

Pe de altă parte, alegerea unui furnizor - fie de servicii sau soluţii de securitate - în funcţie de preţ este eronată. Un exemplu este recomandarea unui sistem simplu de alarmare, de 200-300 de euro, considerat a fi suficient pentru locuinţa unei familii cu venituri medii. Practica este puţin răspândită în România, iar Badea estimează că doar o locuinţă din zece au servicii sau sisteme de securitate, în vreme ce în Marea Britanie, de pildă, proporţia este aproape inversă - între 70 şi 80% din cămine fie sunt monitorizate, fie au contracte de intervenţie în caz de alarmă. Abia în noile proiecte rezidenţiale sunt incluse din start sisteme de alarmă şi de monitorizare video.

SECURITATEA ESTE EFICIENTĂ ATUNCI CÂND NU SE ÎNTÂMPLĂ NIMIC„, punctează Gabriel Badea. Ideea se reflectă în situaţii cât se poate de concrete. „Studiile arată că simpla instalare a unui sistem de supraveghere video duce la reducerea cu 35% a furturilor„, spune reprezentantul GSS. Eficientă se dovedeşte şi prezenţa unui agent de pază impozant într-un magazin de retail, care se traduce în diminuarea furturilor cu 30%.

Pentru soluţii complexe însă, „în spatele unui serviciu ieftin stau compromisuri„, adaugă reprezentantul GSS, companie care a înregistrat anul trecut încasări mai mari cu 20% faţă de 2009. În domeniul securităţii criza „a funcţionat defazat şi descreşterea a început din 2010„.