Subsidiara locală a americanilor de la ADM este numărul doi de pe piaţa comerţului cu materii prime agricole de pe piaţa locală şi în acelaşi timp una dintre cele mai discrete companii care operează pe plan local. La sfârşitul anului 2011 casa de comerţ care îşi coordonează operaţiunile europene de la Hamburg a ajuns la un rulaj de 436 milioane de euro. Operaţiunile grupului sunt în creştere, având în vedere că la sfârşitul anului trecut ei au ajuns cel mai mare exportator de produse agroalimentare din România, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS). ADM a demarat în urmă cu un an şi jumătate cel mai ambiţios plan de extindere dintre toţi traderii. Pentru a lupta de la egal la egal cu rivalii de la Cargill grupul a anunţat că va construi o adevărată reţea de şase silozuri în puncte strategice pe Dunăre, un terminal de export în portul Constanţa şi o altă unitate de stocare în vestul ţării. Anunţul făcut la acel moment de americani a fost singurul indiciu al unui întreg lanţ de investiţii aflate în derulare acum în puncte strategice de pe Dunăre precum Moldova Nouă, în Ialomiţa la Borduşani, Giurgiu sau Corabia.

"Lucrarea este în stadiu de organizare a şantierului. Termenul de finalizare este luna iulie a acestui an", spune unul dintre reprezentanţii Primăriei din localitatea Borduşani. ADM deţine în România, prin Alfred Toepfer, zece silozuri şi magazii în care pot intra până la 150.000 de tone de materii prime agricole, la care se adaugă un terminal de export de aproximativ 290.000 de tone în Portul Constanţa. Odată cu finalizarea lucrărilor derulate în prezent traderul ar putea ajunge să opereze o reţea de silozuri cu o capacitate totală de 200-220.000 de tone. Un interes aproape la fel de mare cum este cel al ADM pentru a dezvolta o reţea de silozuri l-a avut Bunge, care a încercat să acapareze pas cu pas piaţa locală a uleiurilor vegetale. Colosul de agribusiness, o companie care rulează 58 de miliarde de dolari la nivel mondial, este prezent atât în comerţul cu materii prime agricole, cât şi în procesarea acestora.

ORIENTAREA SPRE INDUSTRIALIZARE A COMPANIEI CU SEDIUL CENTRAL ÎN WHITE PLAINS, STATUL AMERICAN NEW YORK, este mai mult decât clară: în cei 11 ani de când operează în România achiziţiile şi închiderile succesive de fabrici de ulei vegetal ale Bunge au ţinut capul de afiş. Sarabanda mişcărilor spectaculoase făcute de compania americană pe piaţa locală a uleiului a început în 2002, iar de atunci grupul a marcat patru achiziţii majore. Totuşi, pe cât de repede s-au decis americanii să cumpere fabricile, pe atât de repede le-au şi închis atunci când rezultatele nu s-au dovedit a fi cele scontate. Americanii au avut fabrici în România la Bucureşti, Oradea sau Iaşi, dar toate sunt acum închise. În 2007 ei au preluat pentru 8-10 mil. euro o fabrică de ulei de la Agricover şi au ajuns treptat să controleze 25-30% din piaţa locală a uleiului.

După cinci ani fără nicio achiziţie, la jumătate anului trecut Bunge a intrat într-un joint-venture cu portughezii de la Prio Foods, care deţineau o fabrică de 90 de milioane de euro la Lehliu, judeţul Ialomiţa. Nu trecuse mai mult de un an de când compania portugheză ridicase prima cărămidă a proiectului greenfield. Mişcările Bunge arată că americanii pregătesc o nouă ofensivă pe piaţa uleiurilor vegetale. Acum, pe lângă cele două unităţi din România, Bunge are şi susţinerea unităţii pe care o deţine la Martfu în Ungaria, la câţiva zeci de kilometri de graniţă. "Pe lângă ulei Bunge este implicată şi în comerţul şi exportul de materii prime agricole", explică Robert Arsene.