Fermierii aşteaptă acum 10 mili-oane de tone de porumb ce urmează a fi strâns de pe câmpuri în următoarele câteva săptămâni. Pentru agricultori, un siloz plin cu porumb înseamnă un adevărat corn al abundenţei având în vedere că aceasta se numără printre cele mai profitabile culturi din întreg universul cerealelor.

Fiecare tonă de porumb în plus recoltată de combine este precum o gură de oxigen şi pentru crescătorii de animale. În lipsa furajelor ieftine, ce se bazează în mare măsură pe porumb, mulţi dintre ei au făcut cozi cu animalele la uşa abatoarelor în toamna trecută.

Acum, cei care au rezistat şi nu şi-au restructurat agresiv afacerile se pot gândi din nou la profit. Crescătorii au însă de luptat cu setea pentru marfă a marilor multinaţionale din comerţul cu materii prime agricole, având în vedere că o bună parte din porumbul produs local va pleca la export.

În urmă cu câteva zile, ministrul agriculturii semnala că într-adevăr piaţa are o problemă în condiţiile în care prima destinaţie a porumbului nu este zootehnia, ci vapoarele Panamax ce sunt aliniate în portul Constanţa. Importanţa crucială a porumbului pentru afacerile cu animale a fost adusă recent în lumină şi de Costel Caraş, un fermier cu 150 de vaci, care explica la acel moment că toţi fermierii care nu vor reuşi să se aprovizioneze cu suficientă hrană pentru animale vor risca să îşi închidă porţile afacerilor în iarnă.

INTERESUL TRADERILOR PENTRU EXPORT S-A FĂCUT DEJA VIZIBIL PRINTR-O CAMPANIE DE LIVRĂRI ÎN EGIPT FĂRĂ PRECEDENT. Dacă în anii anteriori grâul românesc abia reuşea să îşi facă loc printre comenzile câştigate de ucrainieni şi ruşi, acum balanţa de forţe s-a echilibrat.

În două luni, multinaţionale cu birouri la Bucureşti au câştigat contracte pentru aproximativ 800.000 de tone, mai bine de 10% din recolta acestui an şi un „pot financiar„ de 150 de milioane de euro. Totuşi, din cele 7,3 milioane de tone de grâu, numai jumătate îndeplinesc condiţiile necesare pentru a intra pe liniile de procesare din panificaţie, restul va ajunge în fabricile de furaje.

Motive de optimism au şi procesatorii din industria de 350 de milioane de euro a uleiurilor vegetale, întrucât cele 1,9 milioane de tone de seminţe de floarea-soarelui şi plusul de 450.000 de tone de rapiţă le vor da suficient spaţiu de manevră. Iar toţi executivii de pe această piaţă ştiu că este esenţial controlul materiei prime. În România, bătălia în ulei se dă între americanii de la Bunge şi francezii de la Expur, iar companiile româneşti şi-au făcut deja strategia pornind de la premisa că nu vor putea ţine piept celor doi giganţi.