Perspectiva este favorabila in special din punctul de vedere al fermierilor, care au vandut graul la inceputul campaniei cu 30 de bani kilogramul, pe camp, dar care s-au bucurat de o crestere dubla sau tripla a pretului dupa anuntul privind sistarea exporturilor rusesti de grau din august. La inceputul anului graul pentru panificatie se vindea, conform datelor Ministerului Agriculturii, cu 107 euro/tona in Banat, 104 euro in Oltenia si 129 de euro in Muntenia. Intre 4 august si 18 august pretul a sarit de la 100 - 120 euro pe tona la 140 - 160 de euro/tona, iar in prima jumatate a lunii octombrie pretul se situa pe palierul 170 - 180 de euro/tona.

Un an fast, asadar, pentru producatori, care probabil se vor simti indemnati sa cultive suprafete importante si in acest an. Cum a fost si va fi anul pentru comercianti si pentru brutari?

"Painea este singurul aliment cu un pret care respecta nivelul de trai din Romania", zambeste Viorel Marin. Pretul graului reprezinta 70% din pretul painii, in timp ce in Franta abia 6%, pentru ca pretul kilogramului de paine este la Paris 4 euro si la Bucuresti sub o jumatate de euro. Diferentele inseamna mult pentru o brutarie ce lucreaza corect din punctul de vedere fiscal si care ar putea fi depasite doar cand painea ar iesi de sub eticheta de aliment-fanion-cu mare impact emotional de care se bucura astazi.

Comerciantii, in special reprezentantii marilor case de comert cu cereale prezente in Romania, cum sunt Nidera, Alfred Toepfer, Cargill sau Glencore, au mari probleme cu recuperarea TVA pentru cerealele exportate, care a ajuns, crede Victor Bejnea, la circa 200 de milioane de euro. Consecinta nerecuperarii TVA este chiar o limitare a capacitatii de export a cerealelor romanesti, pentru ca politica marilor comercianti este de limitare a expunerii pe o piata. In aceste conditii, valoarea exporturilor de cereale ar fi mult mai scazuta decat estimarile ministrului Tabara. "Compania la care lucrez nu a mai primit TVA din ianuarie, iar cei de la ANAF se mira de ce venim cu sume asa de mari. Mai mult, in vara i-am avertizat ca recolta este buna si ca sumele vor fi si mai mari, dar nu au facut nimic", spune Victor Bejnea.

Trecand de la problemele fermierilor, brutarilor si comerciantilor romani la situatia internationala, trebuie evidentiat faptul ca si in 2008 si 2010 Banca Mondiala a fost un fel de Casandra a foametei. In 2008, criza alimentelor a capatat o dimensiune publica, izbucnind in fluxurile agentiilor de presa si in buletinele televiziunilor atunci cand presedintele Bancii Mondiale, Robert Zoellick, a declarat ca statele sarace vor fi si mai saracite de cresterea preturilor la alimente. Afirmatia a fost reluata si reluata si iar reluata pana cand din ea a mai ramas ca o sa avem de-a face cu o mare foamete mondiala. Si, curios, un profesor de economie de la Harvard a evidentiat doua studii ale Bancii Mondiale care mizeaza pe aceeasi carte, pe cresterea preturilor la hrana, dar cu efecte deosebite: unul, cel invocat de Zoellick, apreciaza ca statele sarace vor fi afectate, iar altul, care analizeaza impactul eliminarii subventiilor din agricultura prevazute in runda Doha, crede ca majorarea preturilor va duce la cresterea veniturilor agricultorilor din statele sarace si la reducerea saraciei. Doha, da, altfel ba?, se intreaba pe buna dreptate profesorul.

In 2010, Zoellick recidiveaza si vorbeste de "ingrijorarile sporite in randul statelor in privinta volatilitatii permanente si a incertitudinilor de pe piata alimentelor"; in acelasi timp, seful institutiei financiare internationale a solicitat guvernelor sa contribuie la un fond de criza in valoare de peste un miliard de dolari.

"Situatia s-a deteriorat din septembrie", spune Abdolreza Abbassian de la FAO, Organizatia Natiunilor Unite pentru Agricultura si Alimentatie, citata de Guardian. "In ultimele saptamani au aparut semnale care arata ca ne aflam pe acelasi drum ca in 2008. Preturile nu vor atinge nivelurile din 2008, dar de data aceasta perioada de criza ar putea fi mai indelungata."

Pe o astfel de piata, vocatia agricola a Romaniei, des invocata politic, dar si mai des ignorata politic, s-ar putea transforma intr-un atu de neignorat pentru cea mai afectata economie a Europei. Mai trebuie ca ministrii sa depaseasca etapa contrabandei cu usturoi sau simpla contabilizare a milioanelor de tone de grau si sa descopere ca graul inseamna mai mult decat niste seminte aruncate pe un camp.