Grasă şi frumoasă?
Reclamele cu femei frumoase ajutate să arate perfect de diverse retuşuri realizate cu programe de prelucrare a imaginilor nu mai au efectul de altădată, întrucât publicul-ţintă preferă un aspect mai natural.
Ca atare, scrie Financial Times, există deja companii care ţin seama de această dorinţă a publicului, anunţând clar că nu s-au folosit de retuşarea cu Photoshop în reclamele lor. Printre aceştia se numără producătorul francez de cosmetice Make Up For Ever ori - cazul cel mai cunoscut - Dove, care a folosit în campaniile sale "femei adevărate", după ce a constatat că imaginile prelucrate digital pentru siluete perfecte nu stimulează achiziţia de produse. Şi producătorul de cosmetice bio Melvita a optat pentru femei obişnuite pentru reclamele sale, motivând că femeilor le e greu să aibă încredere în imagini foarte departe de realitate.
Experţii sunt de părere că o asemenea abordare este binevenită şi că reclamele neretuşate sunt mai apreciate de publicul-ţintă. Există însă şi voci, inclusiv din rândul feministelor, care critică abordarea "ce e adevărat e frumos", acuzând reclamele de acest gen că nu fac decât să sublinieze că există o diferenţă între un ideal nevăzut de frumuseţe care presupune obligatoriu folosirea cosmeticelor pentru a îndrepta defectele corpului (celulită, exces de grăsime, efectele îmbătrânirii etc) şi "realitatea" prezentată în reclame.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro