Una dintre cele mai aşteptate ŞOSELE din România devine realitate. Actul emis de autorităţi

Postat la 18 iulie 2017 185 afişări

Certificatul de urbanism pentru proiectarea şi construirea unui prim tronson din drumul expres Craiova-Piteşti a fost eliberat de Consiliul Judetean Dolj, transmite corespondentul Mediafax.

Una dintre cele mai aşteptate ŞOSELE din România devine realitate. Actul emis de autorităţi

Administraţia doljeană a anunţat, marţi, printr-un comunicat de presă, eliberarea, la solicitarea Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), certificatului de urbanism pentru proiectarea şi construirea primului tronson al drumului expres Craiova – Piteşti.

Pe raza judetului Dolj, drumul va avea 18 kilometri, potrivit preşedintelui Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa.

”Am semnat certificatul de urbanism eliberat Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, care va obţine, pe baza lui, avizele necesare construirii drumului expres Craiova – Piteşti, pe porţiunea care traversează Doljul. În judeţul nostru, vorbim despre un tronson cu o lungime de aproape 18 kilometri, care va începe din centura de nord a municipiului Craiova, continuând pe teritoriile administrative ale comunelor Gherceşti, Pieleşti şi Robăneşti, până la limita cu judeţul Olt. Alături de lansarea de către CNAIR a procedurilor pentru atribuirea contractelor de proiectare şi execuţie, obţinerea certificatului de urbanism reprezintă un prim pas important în realizarea acestei artere rutiere esenţiale pentru Dolj şi pentru întreaga regiune", a afirmat Prioteasa.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.