SCANDAL în Franţa în urma unor afirmaţii cu caracter rasist la adresa romilor: "Este o adevărată infecţie"

Autor: Valentin Vidu - Mediafax Postat la 11 aprilie 2015 42 afişări

Oraşul Montpellier şi compania de transport TaM se află în centrul unui scandal pentru discriminarea romilor, după ce un delegat sindical a afirmat într-un interviu că "romii din autobuzele de pe linia 9 constituie un pericol sanitar", relatează postul francez RTL în pagina electronică.

Potrivit postului, declaraţia discriminatorie a delegatului Dominique Grenier, de la Sindicatul Forţa Muncitorească (FO) din cadrul companiei de transport a aglomeraţiei urbane, a provocat indignarea tuturor, inclusiv a sindicatelor. De asemenea, compania a luat unele măsuri în urma declaraţiei, precizează RTL.

"Este o adevărată infecţie", a declarat Dominique Grenier pe 2 aprilie pentru La Gazette de Montpellier, referindu-se la mirosul provocat de romi pe linia autobuzului 9. ca soluţie, reprezentantul FO propunea introducerea unor linii speciale pentru transportarea romilor de la o tabără din Gramont, un cartier din nordul oraşului, şi până la Odysseum, o zonă comercială de unde pleacă alte mijloace de transport în comun către centru.

Propunerea a fost denunţată de către Confederaţia Generală a Muncii (CGT) din cadrul TaM, într-un mesaj postat pe Facebook. "Nu sunt nişte leproşi. Sunt supravegheaţi sanitar! Să luptăm împotriva sărăciei, nu a săracilor", afirmă organizaţia. Sindicatul Sud a catalogat la rândul său afrmaţiile ca "rasiste şi discriminatorii". Contactată de ziarul Le Monde, conducerea TaM a afirmat, prin directorul general Jean-Luc Frizot, că "această problematică între şoferi şi populaţiile de romi este veche şi foarte dificil de rezolvat".

Directorul a precizat că şoferilor le-au fost distribuite deodorante şi că autobuzele respective au fost înlocuite cu altele, pentru a fi curăţate. În afara acestora, nu au fost fost avute în vedere alte măsuri "cu caracter discriminatoriu menţionate în afirmaţiile unor organizaţii sindicale", a dat asigurări Frizot.

Sindicatul FO a catalogat ca "nefericite" afirmaţiile lui Granier, de care s-a delimitat. "FO nu a cerut niciodată crearea unei navete speciale pentru romi", subliniază sindicatul, aruncând, la rândul său, vina asupra conducerii, despre care afirmă că ar fi propus subcontractarea unei navete în cadrul Comitetului pentru igienă, securitate şi condiţii de muncă. FO denunţă "afirmaţiile conducerii (drept) mincinoase şi incalificabile".

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
FRANŢA,
TRANSPORT,
ROMI
/actualitate/scandal-in-franta-in-urma-unor-afirmatii-cu-caracter-rasist-la-adresa-romilor-este-o-adevarata-infectie-14118015
14118015
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.