Raiffeisen Bank a sesizat DIICOT în legătură cu o fraudă la o filială proprie
Raiffeisen Bank a depus vineri la DIICOT o plângere penală privind operaţiuni frauduloase descoperite în urma unui control intern la agenţia băncii din Sighetu Marmaţiei, unde directorul unităţii şi alţi angajaţi sunt suspectaţi de delapidare, fals, uz de fals sau complicitate la aceste infracţiuni.
"În urma controlului, comisia disciplinară a decis desfacerea contractelor de muncă ale angajaţilor implicaţi, pentru încălcarea normelor şi procedurilor interne, precum şi pentru încălcarea codului de conduită al angajaţilor Raiffeisen Bank", se arată într-un comunicat al instituţiei de credit.
Banca a pus la dispoziţia procurorilor DIICOT informaţiile şi documentele rezultate în urma anchetei interne, urmând să acorde în continuare sprijin organelor de cercetare penală.
"Banca are implementate mecanismele antifraudă necesare supravegherii şi controlului respectării reglementărilor legale, precum şi a normelor sale interne. În acest sens avem o bună colaborare cu organele de cercetare penală, pe care le sesizăm ori de câte ori avem informaţii despre o fraudă sau o tentativă de fraudă", a declarat Ionel Fierascu, directorul de Conformitate al Raiffeisen Bank.
Raiffeisen Bank a sesizat în ultimii patru ani organele de cercetare penală într-un număr de 119 cazuri de fraudă internă şi externă şi un număr de 182 de tentative de fraudă. De asemenea, în şapte cazuri, banca a acordat sprijin organelor de poliţie pentru organizarea de acţiuni de surprindere în flagrant", se mai spune în comunicat.
Cititi mai multe pe www.zf.ro
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro