PSD: Singura soluţie este întoarcerea la popor prin alegeri anticipate

Autor: Gabriel Pecheanu Postat la 14 aprilie 2021 56 afişări

Dacă nu sunt capabili să-şi rezolve criza creată, singura soluţie este întoarcerea la popor prin alegeri anticipate, transmit social-democraţii într-un comunicat de presă.

PSD: Singura soluţie este întoarcerea la popor prin alegeri anticipate

„Iohannis şi cele trei partide care au pierdut alegerile anul trecut sunt responsabile de criza pe care au creat-o. Dacă Iohannis nu e în stare să îşi facă treaba de mediator, singura soluţie este să ne întoarcem la popor prin alegeri anticipate, pentru că actualul Parlament nu mai răspunde voinţei populare, iar românii s-au lămurit cât de nocivi sunt PNL şi USR PLUS pentru întreaga societate”, potrivit comunicatului PSD.

Social-democraţii precizează că nu vor susţine din Parlament niciun guvern minoritar PNL.

„PSD nu va susţine niciun guvern condus de PNL sau de USR-PLUS. PSD exclude categoric orice scenariu de acest fel”, conchid social-democraţii.

Premierul Florin Cîţu i-a înaintat preşedintelui Klaus Iohannis documentele de revocare din funcţia de ministru al Sănătăţii a lui Vlad Voiculescu, iar şeful statului a semnat revocarea.

În replică, Alianţa USR PLUS a anunţat că Florin Cîţu nu mai are susţinerea Alianţei USR PLUS pentru rămânerea în funcţia de prim-ministru şi a cerut de urgenţă o şedinţă a Coaliţiei pentru a discuta retragerea sprijinului politic pentru premier.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
psd,
alegeri,

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.

www.zf.ro
De ce trebuie să vindem motorina la preţuri internaţionale şi nu la 1 leu pe litru?
www.mediafax.ro
Marele actor Mircea Diaconu a murit