Prefectura Vaslui: Hotărârile consiliilor locale de interzicere a gazelor de şist sunt ilegale
Hotărârile celor 14 consilii locale din judeţul Vaslui de interzicere a explorării şi exploatării gazelor de şist sunt considerate ilegale de către Prefectură, care a transmis autorităţilor din comunităţile respective să anuleze actele adoptate.
Potrivit Prefecturii Vaslui, cele 14 consilii locale care au adoptat în ultima perioadă hotărâri privind interzicerea explorării şi exploatării gazelor de şist nu au respectat legislaţia în vigoare atunci când au aprobat în plen respectivele documente.
În actul transmis în teritoriu, Prefectura Vaslui le explică autorităţilor că zăcămintele din subsolul României sunt proprietate publică a statului, astfel încât consiliile locale nu pot decide asupra bogăţiilor subsolului.
"Potrivit Constituţiei României şi prevederilor Legii nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, bogăţiile de orice natură ale subsolului, în stare de zăcământ, fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice a statului, şi nu al unităţilor administrativ-teritoriale. În aceste condiţii, prin adoptarea hotărârilor respective, de interzicere a explorării şi exploatării gazelor de şist, consiliile locale şi-au depăşit atribuţiile, având în vedere că acestea au putere de a hotărî exclusiv cu privire la bunurile ce aparţin domeniului public sau privat de interes local. În consecinţă, am solicitat ca în prima şedinţă a acestor consilii locale să se prezinte autorităţii deliberative aspectele de nelegalitate în vederea reanalizării şi revocării respectivului act administrativ", a declarat, miercuri, prefectul judeţului Vaslui, Radu Renga.
Cititi mai multe pe www.medifax.ro
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro