Piperea şi Asociaţii: Pensiile aviatorilor, inclusiv a lui Adrian Iovan, recâştigate în instanţă
Moştenitorii lui Adrian Iovan vor primi o diferenţă de bani între pensia iniţială a acestuia şi cea revizuită începând cu 2010, în urma câştigării unor procese, pentru readucerea pensiilor aviatorilor la cuantumul iniţial, de o alianţă procesuală gestionată de casa de avocatură Piperea şi Asociaţii.
Potrivit unui comunicat din partea casei de avocatură, în anii 2010 - 2011, succesiv, Guvernul a tăiat pensiile aviatorilor, reducându-le cu o pondere ce a variat între 60 şi 97 la sută.
Astfel, au fost emise decizii de recalculare a pensiilor a mii de foşti aviatori, în baza Legii nr. 119/2010, care, potrivit casei de avocatură, este "contrară CEDO, deci inaplicabilă".
Aceste decizii au fost atacate in instanţă de o alianţă procesuală gestionată de Piperea şi Asociaţii, iar Curtea de Apel Bucureşti a admis irevocabil contestaţia, repunându-i în drepturile lor iniţiale pe pensionarii aviatori.
Guvernul a emis atunci un nou act normativ - Ordonanţa de Urgenţă nr. 59/2011 - prin care a revizuit pensiile.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
-
Bancul de vineri | Femeile la dietă
GANDUL.RO
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro