Pentru moment, totul e calm la Paris

Autor: Crenguta Nicolae Postat la 25 noiembrie 2012 12 afişări

În aceeaşi săptămână în care Moody's a redus ratingul Franţei de la AAA la Aa1, pe motiv că ţara se confruntă cu "probleme structurale multiple", Standard&Poor's a confirmat calificativul AAĂ acordat Franţei, motivând că guvernul "îşi menţine angajamentul să facă reforme structurale şi bugetare care să amelioreze potenţialul de creştere economică".

Supărarea Moody's, în schimb, a vizat planul de reforme pe trei ani lansat de preşedintele François Hollande. Este vorba de măsuri de reducere a fiscalităţii în valoare de 20 mld. euro, cu scopul de a ajuta companiile să taie cu cca 6% costurile cu forţa de muncă spre a câştiga astfel competitivitate, urmând ca gaura din veniturile statului să fie finanţată parţial din tăieri de cheltuieli publice şi parţial din taxa pe vânzări. Moody's a considerat planul prea blând pentru a remedia pe termen lung dezechilibrele structurale ale economiei franceze.

Acţiunea Moody's a fost interpretată de unii analişti ca o invitaţie adresată speculatorilor de a ataca Franţa, a doua ţintă potenţială ca importanţă după Germania în zona euro (nu că ar fi prima oară când această acuzaţie a fost formulată din 2009 încoace). Însă aceasta s-ar putea întâmpla chiar fără să fie nevoie de capriciile agenţiilor de rating, ba chiar indiferent dacă ele există sau nu. "Sunt deja câţiva ani de când pieţele financiare oricum nu mai tratează Franţa ca o ţară cu rating AAA", a comentat analistul Paul Donovan de la UBS, într-o notă publicată zilele trecute. "Retrogradarea care ar conta cu adevărat ar fi a Germaniei, iar efectele ar fi nu atât în termeni financiari, ci din punctul de vedere al consecinţelor politice.

Urmărește Business Magazin

/actualitate/pentru-moment-totul-e-calm-la-paris-10347834
10347834
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.