EurActiv: România şi Bulgaria, pe cale să eşueze la cel mai important examen de la intrarea în UE

Postat la 13 iulie 2012 71 afişări

Bulgaria şi România sunt pe cale să pice cel mai important test de la intrarea lor în UE, la 1 ianuarie 2007, odată cu publicarea rapoartelor cruciale privind progresele înregistrate în domeniul justiţiei.

România se confruntă cu critici fără precedent din cauza suspiciunilor privind încercările noului său Guvern de a slăbi echilibrul puterilor, în timp ce Bulgaria este vizată din cauza presupuselor legături între oficialii guvernamentali şi crima organizată, comentează site-ul EurActiv.com. În timpul vizitei sale la Bruxelles, premierul român Victor Ponta le-a declarat liderilor UE că tot ce a făcut Guvernul său respectă Constituţia ţării, promiţând însă să revină asupra unor decizii dacă acestea încalcă standardele Uniunii. "România nu va fi un nou caz de îngrijorare pentru partenerii săi europeni", a declarat el în cadrul unei conferinţe de presă susţinute alături de liderul Partidului Socialiştilor Europeni (PES), fostul premier bulgar Serghei Stanişev.

Mai multe pe mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
justitie,
progrese,
ue,
suspiciuni
/actualitate/euractiv-romania-si-bulgaria-pe-cale-sa-esueze-la-cel-mai-important-examen-de-la-intrarea-in-ue-9858214
9858214
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.