CAZ uimitor la Evaluarea Naţională. O elevă care iniţial a primit nota 3,65, a obţinut 10, după ce a făcut contestaţie

Postat la 30 iunie 2017 217 afişări

Lucrarea unei eleve, notată, iniţial, cu nota 3,65, a primit calificativul 10, în urma soluţionării contestaţiilor de la Evaluarea Naţională, a declarat, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti (ISMB), Maria Manea.

CAZ uimitor la Evaluarea Naţională. O elevă care iniţial a primit nota 3,65, a obţinut 10, după ce a făcut contestaţie

Conform sursei citate, lucrarea elevei a fost corectată în provincie.

Diferenţa atât de mare dintre nota iniţială şi cea finală se justifică prin faptul că a fost o greşeală de redactare, spun reprezentanţii ISMB.

„Nota a fost de 9,65, dar pe foaia de examen a apărut nota 3,65. După afişarea rezultatelor, părinţii au făcut o solicitare la Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti cu privire la această notă. În paralel, mama elevei a depus şi o cerere de contestaţie la sediul unităţii şcolare. După contestaţie, nota a fost de 10”, a explicat Manea.

În astfel de cazuri, arată sursa citată, va fi deschisă o anchetă internă pentru determinarea cauzelor care au dus la o astfel de situaţie.

Rezultatele finale ale Evaluării Naţionale, pe care peste 140.000 de elevi au susţinut-o în perioada 19-22 iunie, au fost afişate vineri, după corectarea a peste 14.000 de contestaţii.

Înainte de contestaţii, 76,9% dintre candidaţi au promovat acest examen, rezultatul fiind cu aproximativ două procente mai mare decât anul precedent, când rata de promovabilitate a fost de 75%.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

0 seconds of 53 secondsVolume 0%
Press shift question mark to access a list of keyboard shortcuts
00:00
00:53
00:53
 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.

www.zf.ro
Ce mai face George Soros la 94 de ani, „inamicul public" numărul 1 din România. Cine este Alexander Soros, urmașul lui, care a fost decorat de fostul președinte american Joe Biden în locul tatălui său. Scott Bessent, mâna dreaptă a lui Soros, alături de care a prăbușit lira sterlină, e acum ministru de Finanțe în SUA