Antreprenori locali. O companie din Craiova produce cafea pe care o vinde către 5.000 de firme
Compania Flexpresso din Craiova produce cafea de aproape 15 mil. lei pe care o vinde clienţilor persoane juridice. Firma are în portofoliu mai multe tipuri de cafea - instant, măcinată sau boabe - însă principalul produs cu care a şi pornit la drum este cel al monodozelor.
Compania Flexpresso din Craiova produce cafea de aproape 15 mil. lei pe care o vinde clienţilor persoane juridice. Firma are în portofoliu mai multe tipuri de cafea - instant, măcinată sau boabe - însă principalul produs cu care a şi pornit la drum este cel al monodozelor.
„În cea mai mare parte, soluţia POD single serve se utilizează în acele spaţii care vând cafea preparată ori folosită pentru consumul propriu al angajaţilor clienţilor noştri“, spune Şerban Andrei, fondatorul şi acţionarul majoritar al companiei Flexpresso.
Compania are aproximativ 5.000 de clienţi ce provin din toate domeniile de activitate. E vorba de clienţi atât din mediul rural, cât şi urban, de birouri ale unor afaceri mici, dar şi de birouri din bănci ori din mediul corporate, sunt atât chioşcuri, baruri ori cafenele cât şi persoane fizice, spune fondatorul afacerii. Produsele sunt şi vândute online pe site-ul companiei. Afacerea presupune încheierea unor contracte cu clienţi din diverse zone economice şi private, prin care aparatele de cafea aduse din Italia sunt furnizate clienţilor sub un contract de comodat, întreţinerea şi reparaţiile necesare rămânând în sarcină Flexpresso, clienţii având doar obligaţia de a cumpăra de la firma craioveană cafeaua şi accesoriile de preparare.
Fabrica Flexpresso este amplasată în Craiova, iar numărul total de angajaţi este momentan de 80. Activitatea de producţie nu angajează un personal numeros, datorită gradului mare de automatizare, un număr semnificativ de angajaţi activând în departamentele de vânzări şi cel de tehnic-reparaţii.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro