Un român a fost desemnat "Fotograful anului 2014" în Australia

Autor: Departamentul Life Postat la 30 ianuarie 2015 114 afişări

Mihai Florea, un inginer român de 47 de ani care trăieşte de 17 ani în Melbourne, a primit recent premiul "Fotograful anului 2014" din Australia, acordat de revista "Australian Photography + digital", cea mai importantă publicaţie de specialitate din ţară.

Juriul a selectat câştigătorii în urma analizării a peste 7500 de fotografii artistice realizate de fotografi semiprofesionişti şi amatori din întreaga Australie. Florea a fost desemnat câştigătorul absolut al concursului, precum şi câştigătorul categoriei pentru fotografii alb-negru. Au mai fost acordate premii pentru categoriile "Peisaj", "Viaţa în Natură" şi "Portret".

"În concurs au intrat nişte imagini cu adevărat extraordinare ale concurenţilor, chiar nu mă aşteptam la aşa ceva. Este o onoare pentru mine şi mulţumesc foarte mult organizatorilor", a declarat Florea, citat de australianphotography.com.

Românul a primit un cec de 5000 de dolari şi un aparat foto Olympus OM-D în valoare de 1495 de dolari.

Mihai Florea este inginer constructor şi trăieşte în Australia din 1998. Este căsătorit şi are doi copii. Fotografia este pentru el o pasiune din copilărie, căreia însă i s-a dedicat în mod deosebit în ultimii doi ani şi jumătate. În prezent lucrează în cadrul primăriei unei mici localităţi de lângă Melbourne.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
ROMÂN,
PREMIU,
FOTOGRAFIE
/actualitate/un-roman-a-fost-desemnat-fotograful-anului-2014-in-australia-13795600
13795600
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.