Poate ca e soarta regilor sa fie iubiti mai mult dupa moarte decat in anii de domnie. Chiar daca a fost socialist, François Mitterand e cel mai regal dintre presedintii Frantei, iar cea de-a zecea comemorare a mortii lui, la inceputul lunii, a scaldat Franta intr-un val de calda nostalgie fata de un om detestat de unii, tolerat de altii, iubit de cativa.

Acum politicienii socialisti se intrec in a revendica mantia lui Mitterand - sau vor cel putin sa puna mana, prin transfer, pe ceva din stralucirea pe care el a capatat-o in timp. Toti presedintii francezi sunt masurati cu etalonul Mitterand, spre stanjeneala lui Jacques Chirac, care n-a iesit bine niciodata dintr-o asemenea de comparatie. Dar cum a devenit François Mitterand deodata un standard de aur pentru leadership-ului francez?

"François Mitterand a fost ultimul rege al Frantei", spune Jacques Attali, unul dintre cei mai apropiati consilieri pe care presedintele i-a avut, autor al unei biografii a acestuia, devenita intre timp best-seller. "Franta nu mai e azi o natiune cu adevarat independenta, dar nici nu e, inca, parte a unei natiuni globale europene. Suntem intr-un «no man’s land». Exista acum o nostalgie dupa monarhie si o nevoie de un presedinte mai puternic." In timpul domniei sale de 14 ani, Mitterand si-a ascuns cancerul de ochiul public. A incercat sa impiedice reunificarea Germaniei, a ignorat epidemia de SIDA. S-au facut, in mandatul lui, inregistrari ilegale pentru a proteja existenta secreta a fiicei sale, nascuta in afara casatoriei. Scandalurile financiare si dezvaluirile despre serviciul militar al lui Mitterand in timpul razboiului, cand s-a pus in slujba colaborationistilor guvernului de la Vichy, i-au patat si mai mult numele. 

Miterrand a umflat numarul de functionari publici, a facut din somajul ridicat o trasatura permanenta a economiei franceze, a fixat la 60 de ani varsta de pensionare si a pus in miscare o politica a fortei de munca in care punctul culminant a fost saptamana de lucru de 35 de ore. "Anii Mitterand au fost", potrivit unui editorial recent din ziarul Le Figaro, de centru-dreapta, "o incredibila colectie de prostii economice pentru care inca nu s-a terminat de calculat nota de plata".

Dar intunecata lui mostenire n-a stavilit potopul de carti, suplimente ale ziarelor si revistelor, documentare si filme de televiziune - nu mai putin de sase - si nici zecile de ore de comentarii si discursuri pe marginea vietii sale. Fiind cel mai longeviv conducator al Frantei de la Napoleon al III-lea incoace (1852-1870), Mitterand a ramas in memoria oamenilor drept un intelectual care si-a acoperit tara de glorie, un campion al stangii, ai carui primi ani la putere sunt echivalenti cu abolirea pedepsei cu moartea, intarirea guvernelor regionale si promisiunea unui nou model economic, al carui scop principal era sa protejeze francezul de rand.

Atat de puternica e imaginea lui incat un sondaj recent facut de ziarul de centru-stanga Liberation il infatiseaza drept cel mai popular presedinte francez din ultima jumatate de secol, cu cinci procente inaintea lui Charles de Gaulle si 23 de procente inaintea actualului presedinte, Jacques Chirac.

Mitterand insusi a prezis, cu infatuare, ca Franta se va duce la vale de indata ce el va parasi presedintia. "Sunt ultimul dintre marii presedinti", se spune ca ar fi afirmat, adaugand ca din pricina unificarii europene si a globalizarii "nimic nu va mai fi ca inainte". Intr-adevar, Mitterando-mania - cum e numit valul de interes pentru raposatul presedinte - este, in parte, o persistenta nostalgie pentru o epoca in care Franta inca mai era in pozitia de a-si proiecta influenta pe scena mondiala. 

Mitterand a domnit inainte ca prabusirea Uniunii Sovietice sa priveze Franta de importanta strategica de care se bucura ca natiune nucleara de frunte, ca natiune care stabilea agenda politica a Comunitatii Europene - cum se numea in acele vremuri Uniunea Europeana. Expansiunea Uniunii Europene a pus la incercare capacitatea Frantei de a lua propriile decizii, de una singura, si a amplificat spaimele francezilor ca tara lor isi va pierde puterea nationala. Iar asta s-a vazut anul trecut in stupefianta decizie populara de respingere a Constitutiei europene.

E o ironie cruda pentru Chirac, care s-a luptat pentru supravietuire in ultimele 16 luni din cel de-al zecelea an de mandat, ca pana si de dincolo de mormant Mitterand continua sa-l hartuiasca. Decenii la rand Chirac n-a putut iesi din umbra lui Mitterand, care l-a infrant la prezidentiale de doua ori. Ca premier al lui Mitterand intre 1986 si 1988, Chirac a fost cu mainile legate - iar asta l-a infuriat atat de tare, incat in 1993, in timpul celui de-al doilea mandat al lui Mitterand, a refuzat propunerea de a fi din nou premier.

Ca presedinte, Chirac n-a fost niciodata nici atat de monarhic, nici atat de misterios ca Mitterand, al carui zambet enigmatic, scria Le Monde, l-a facut sa para "pe jumatate vampir, pe jumatate seducator". Actualul presedinte e altfel - ii place sa creasca vaci si sa bea bere; isi trage energia evadand de sub protectia bodyguarzilor si plonjand in multime.  E evident, daca ne uitam la discursurile sale de Anul Nou, ca Chirac si-a pierdut viziunea. Cea mai indrazneata initiativa anuntata in discursul sau televizat a fost un apel prin care cerea companiilor sa schimbe maniera in care strang bani pentru asigurarile sociale. Entuziasmul cu care e inconjurat predecesorul lui, mort de un deceniu, nu face decat sa scoata in evidenta cat de subred e acum Chirac.

Puterea mitului lui Mitterand se suprapune peste esecul Partidului Socialist de a produce un nou lider care sa aiba autoritatea si credibilitatea necesare pentru a putea promite o victorie la alegerile prezidentiale din 2007.

"François Mitterand a dat impresia de forta, de om de succes", spune Huberd Vedrine, sfatuitor apropiat al raposatului presedinte. "Seducea pe toata lumea. Franta trece azi printr-o perioada de «malaise», de depresie nervoasa, si nici Chirac, nici socialistii nu au fost capabili sa-l inlocuiasca."

Cu siguranta, multi dintre liderii Partidului Socialist care au marcat zece ani de la moartea lui Mitterand in orasul sau natal din vestul Frantei, Jarnac, au celebrat prea galagios reflexia unei glorii trecute. S-au vazut si diferentele dintre cele cateva factiuni create de Mitterand insusi, caruia ii facea mare placere sa se joace cu diferitele aripi din partid, impiedicandu-i astfel pe potentialii rivali sa-i dea bataie de cap. 

Roland Dumas, fost ministru in mandatul lui Mitterand, a glumit la un moment dat ca "macar minutul de tacere" in onoarea celui care-a fost presedintele Frantei va amuti certurile dintre socialisti. Iar azi cea mai charismatica figura a partidului e o femeie: Segolene Royal, o deputata telegenica, de 52 de ani, care conduce ca vicepresedinte partidul impreuna cu partenerul ei de viata, François Hollande, cu care are patru copii. Intr-un sondaj de luna aceasta, Segolene Royal a fost votata drept cel mai popular politician al partidului, cu un procent de 49%, fata de cele 46 de procente ale premierului lui Chirac, Dominique de Villepin.

Royal e considerata de multi dintre colegii sai de partid drept un personaj fara sanse sa fie ales la prezidentiale - nu numai pentru ca e femeie, dar si pentru ca nu are experienta in guvernul national. 
Dar ar mai fi si alte probleme. "Cine o sa aiba grija de copii?", se intreaba Laurent Fabius, socialist de vaza si unul dintre protejatii lui Mitterand, care si-a anuntat propria candidatura pentru presedintie luna aceasta. Iar Jack Lang, fostul ministru socialist al culturii, comenta la un moment dat ca "alegerile prezidentiale nu sunt un concurs de frumusete".

Dar cea mai proeminenta vedeta din saga Mitterand nu e Royal, ci o alta femeie - fiica lui Mitterand, Mazarine Pingeot, nascuta in afara casatoriei - care si-a adunat capital de imagine aparand intr-un documentar de televiziune intitulat "Secretul", un portret amanuntit al tatalui ei si al celei de-a doua familii pe care si-a pastrat-o departe de ochii lumii. Si s-a mai intamplat ceva luma aceasta: Mazarine Pingeot a anuntat ca intentioneaza sa-si schimbe numele in Pingeot-Mitterand.