Surse: Liberalii vor să depună luni o moţiune de cenzură împotriva Guvernului Ponta

Autor: Cătălina Mănoiu Postat la 18 septembrie 2015 37 afişări

Liberalii intenţionează să depună la începutul săptămânii viitoare o moţiune de cenzură împotriva Guvernului Ponta, o discuţie în acest sens având loc, vineri, în cadrul Colegiului Director Naţional al PNL, întrunit la Poiana Braşov.

Potrivit unor surse liberale, PNL intenţionează să depună luni la Parlament moţiunea de cenzură.

Discuţiile în acest sens au avut loc în cadrul Colegiului Director Naţional al PNL, care este în desfăşurare la Poiana Braşov.

Ultima moţiune de cenzură depusă de PNL împotriva Guvernului Ponta a fost dezbătută în 12 iunie. Moţiunea a fost respinsă, fiind înregistrate 194 de voturi "pentru", faţă de 278 necesare pentru adoptare, alte 13 voturi fiind "împotrivă", iar 7 anulate.

Preşedintele interimar al PSD, Liviu Dragnea, a spus, vineri, că o eventuală moţiune de cenzură a PNL nu are şanse să fie votată, el susţinând că "nu moţiunea de cenzură a PNL poate să genereze sau nu o schimbare a lui Victor Ponta".

Dragnea a afirmat, vineri, la Ploieşti, răspunzând unei întrebări a jurnaliştilor, că nu este o noutate faptul că PNL vrea să depună o moţiune de cenzură şi că, în opinia sa, moţiunea nu ar avea şanse să treacă de Parlament.

În acest context, Dragnea a spus că o eventuală schimbare a lui Ponta din funcţia de premier nu poate fi generată de moţiunea de cenzură a opoziţiei.

"E dreptul lor constituţional. (...) Nu moţiunea de cenzură a PNL poate să genereze sau nu o schimbare a lui Victor Ponta. Vom discuta în partid. Dar nu cred că ne putem permite să intrăm într-o aventură politică. Cred că şi colegii din coaliţie susţin în continuare lucrul ăsta", a spus Liviu Dragnea.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
PNL,
MOŢIUNE DE CENZURĂ,
/actualitate/surse-liberalii-vor-sa-depuna-luni-o-motiune-de-cenzura-impotriva-guvernului-ponta-14723272
14723272
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.