Şova: Contractul pentru desemnarea constructorului Comarnic - Braşov ar putea fi semnat în august

Postat la 07 mai 2013 18 afişări

CNADNR va începe miercuri negocierile pentru desemnarea câştigătorului contractului de construcţie şi operare a autostrăzii Comarnic - Braşov cu cei patru ofertanţi înscrişi pe listă, termenul pentru finalizarea acestora fiind luna august, a declarat pentru MEDIAFAX ministrul delegat Dan Şova.

Şova: Contractul pentru desemnarea constructorului Comarnic - Braşov ar putea fi semnat în august

 Ofertele pentru preselecţie la dialog competitiv au fost depuse la finele lunii februarie, pe listă fiind înscrise compania China Communications Construction şi asocierile Spedition UMB-Tehnostrade, Vinci - Strabag - Aktor şi Impregilo - Salini.

Premierul Victor Ponta a anunţat, marţi, că a fost înştiinţat de către ministrul Şova că de miercuri încep negocierile pentru încheierea contractului de construcţie a autostrăzii Comarnic - Braşov.

Ponta a spus, totodată, că negocierile pentru centura Sud a Capitalei şi cele pentru autostrada Piteşti - Craiova sunt în fază avansată.

Statul a mai încercat de două ori să construiască autostrada Comarnic-Braşov, ultima tentativă având loc în 2010, când câştigătorul licitaţiei, asocierea Vinci (Franţa)-Aktor (Grecia), a renunţat la contract. Grupul elen Ellaktor, din care face parte compania Aktor, a anunţat că a anulat contractul de construcţie a autostrăzii pentru că statul român nu a acceptat anumite clauze, situaţie care a făcut imposibilă asigurarea finanţării.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
comarnic,
contract,
brasov,
dan sova,
august,
desemnare
/actualitate/sova-contractul-pentru-desemnarea-constructorului-comarnic-brasov-ar-putea-fi-semnat-in-august-10855466
10855466
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.