SONDAJ: O largă majoritate a grecilor susţine măsuri de concediere a unor funcţionari publici
O largă majoritate a grecilor consideră necesare concedieri ale unor funcţionari, potrivit unui sondaj publicat duminică, după câteva zile de la adoptarea, contestată de mii de manifestanţi, a unui plan de reorganizare a funcţiei publice.
Măsuri privind efectuarea unor concedieri în rândul administraţiei greceşti sunt susţinute de 60,6% dintre cei chestionaţi, alţi 36% opunându-se, relevă acest sondaj efectuat de Institutul Kapa asupra unui eşantion de 1.002 persoane, marţi şi miercuri, în cele mai intense două zile de mobilizare socială împotriva acestei soluţii supuse aprobării Parlamentului.
Celor aproximativ 70% dintre simpatizanţii Noii Drepte (dreapta) şi Pasok (socialişti) - cele două partide ce formează coaliţia aflată la putere - care aprobă soluţia concedierii li se alătură 47,7% dintre simpatizanţii partidului Syriza (stânga radicală), cea mai importantă forţă a opoziţiei, care nu încetează să denunţe ravagii în rândul populaţiei şi la nivel social provocate de "livrarea" ţării supraîndatorate creditorilor UE şi FMI.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro