Scumpiri în lanţ din prima zi a anului: benzina costă cu 2% mai mult, motorina cu peste 3%, iar energia cu 6%. La rând sunt gazele
Prima zi din 2013 a venit cu scumpirea carburanţilor şi a energiei electrice, întreg anul urmând să fie de altfel sub zodia creşterilor de preţ la produsele energetice. Gazele naturale se vor scumpi şi ele ca urmare a aplicării calendarului de eliminare a tarifelor reglementate.
Anul 2013 a debutat cu o scumpire semnificativă a carburanţilor. Astfel, un litru de benzină costă acum cu 11 bani mai mult în staţiile de alimentare Petrom faţă de ultimele zile din 2012, în timp ce motorina este cu 19 bani mai scumpă. După această nouă scumpire motorina a sărit din nou de pragul de 6 lei pe litru, în timp ce benzina se comercializează la un preţ de circa 5,8 lei, potrivit informaţiilor disponibile pe site-ul companiei petroliere. Tradusă în procente, scumpirea de la începutul anului a fost de circa 2% în cazul benzinei şi de peste 3% în cazul motorinei. Scumpirile nu au venit pe fondul evoluţiei cotaţiilor internaţionale la produsele petroliere, ci au fost determinate de creşterea accizelor şi a modificării nivelului cursului de schimb la care se calculează acestea. Cursul pentru calcularea accizelor în 2013 este de 4,5223 lei/euro, cu 5,2% mai mare faţă de cel utilizat în acest an, de 4,3001 lei/euro. De asemenea, Guvernul a avizat creşterea accizelor la motorină la 1 ianuarie, de la 374 euro/tonă la 391 euro/tonă.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro