Reuters, despre alegerile parlamentare din România: Social-democraţii conduc în votul parlamentar. Numărătoare paralelă

Postat la 07 decembrie 2020 31 afişări

Reuters, despre alegerile parlamentare din România: Social-democraţii conduc în votul parlamentar. Numărătoare paralelă

Alegerile parlamentare din România s-au încheiat. A început numărătoarea voturilor, iar toţi ochii sunt îndreptaţi spre rezultatele parţiale. Prezenţa la vot a fost de 31.84%, mai scăzută decât la alegerile parlamentare din 2016, 2012 sau 2008.

Secţiile de votare s-au închis, atât în ţară cât şi în Diaspora. Dar asta nu înseamnă că alegerile parlamentare au ajuns la bun sfârşit, cel puţin nu până la aflarea rezultatelor finale. Iată ce scrie Reuters despre scrutinul din 6 decembrie.

Potrivit rezultatelor parţiale, Partidul Social Democrat (PSD) a câştigat alegerile de duminică. Datele puse la dispoziţie de platforma independentă Code for Romania indică un rezultat de 29,7% al social-democraţilor, aceştia plasându-se astfel în fruntea clasamentului, înaintea Partidului Naţional-Liberal (PNL), care a obţinut 25,57% din voturi. Alianţa centristă USR-Plus a câştigat 15,5% din voturi.

Numărătoarea nu include însă cele aproximativ 265.000 de voturi de peste graniţele României.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
alegeri parlamentare,
romania,
vot

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.