Raed Arafat, criticat dur de un medic pneumolog! „V-aţi făcut damblaua! Vă prostiţi cu restricţii aproape inutile”

Autor: Petru Mazilu Postat la 17 martie 2021 3361 afişări

Raed Arafat, criticat dur de un medic pneumolog! „V-aţi făcut damblaua! Vă prostiţi cu restricţii aproape inutile”

Un medic pneumolog de la Spitalul Militar din Galaţi îl critică pe şeful DSU, Raed Arafat, pentru măsurile luate în timpul epidemiei. Specialistul vorbeşte despre măsuri inutile şi nereguli şi îl invită pe Arafat să-l contacteze pentru a-i oferi soluţii pentru limitarea răspândirii virusului.

Mesajul a fost postat pe Facebook de medicul Sorin Bivolaru de la Spitalul Militar din Galaţi

„Bună seara Dl. Arafat! Ce faceţi? Sunteţi bine? Bine suntem şi noi! Slavă Domnului! Pandemia cum merge? Vă zic eu. E bine, bine! Chiar foarte bine! 6118 cazuri astăzi! Şcolile?! Închise clar! Mall-urile?! Deschise şi PLINE! Teatrele?! Închise! Pârtiile?! Deschise şi arhipline! Se apropie Paştele! Ştiţi?! O să restrângeţi iarăşi dreptul oamenilor la religie?! Dar mall-urile, tot deschise? Şcolile tot închise? Dumneavoastră aveţi senzaţia că limitarea ieşiri din casă între 22 şi 5 dimineaţa contribuie cu ceva la stoparea răspândirii virusului? Răspunsul e NU! Dar na, băieţii ăia de vă înconjoară, nu prea au curajul să vă zică, dar vă spun eu”, îşi începe mesajul medicul Bivolaru.

Medicul critică măsurile luate de autorităţi. În loc să vă prostiţi cu restricţii aproape inutile, mai bine aţi găsi o soluţie de limitare a răspândirii virusului, spune gălăţeanul.

„V-aţi făcut damblaua impunând măsurarea temperaturii la intrarea în magazine, firme, instituţii, etc. Câte cazuri de COVID19 aţi identificat? ZERO! Motiv pentru care aţi şi renunţat la măsură! Aţi recomandat lucrul în ture. Hmmm... Aţi verificat să vedeţi câte instituţii publice sau private practică chestia asta? NU! Iar mulţi dintre cei care o practică, au redus salariile angajaţilor sau le-au făcut contracte pe jumătate de normă. Credeţi că dacă oamenii bagă mai puţini bani în buzunar, nu se mai îmbolnăvesc de COVID19? În loc să vă prostiţi cu restricţii aproape inutile, mai bine aţi găsi o soluţie de limitare a răspândirii virusului în interiorul firmelor, instituţiilor, etc. Multe firme au oameni pozitivi, care continuă să vină la muncă. Angajaţilor li se interzice să declare la DSP sau să se testeze, că să nu le sisteze activitatea”, mai scrie Sorin Bivolaru.

La final, medicul gălăţean îl invită pe Raed Arafat să-l contacteze pentru a-i oferi soluţii pentru limitarea răspândirii virusului.

„Ce ziceţi, găsim o soluţie? Mai e valabilă treaba aia cu ”zădărnicirea combaterii bolilor” sau fugărim oamenii noaptea pe străzi, în timp ce infractorii îşi fac treburile liniştiţi. Ar mai fi câte una alta de zis, dar na... nu citiţi dumneavoastră pe aici. Apropo, sunt medic pneumolog, la Spitalul Militar din Galaţi, în caz că aveţi întrebări despre măsuri eficiente de limitare a răspândirii virusului SARS COV2”, precizează medicul gălăţean la finalul mesajului adresat şefului DSU.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
raed arafat,
sorin bivolaru,
mesaj

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.