Preţurile de consum din zona euro au scăzut în martie pentru a patra lună consecutiv

Autor: Luiza Chiroiu Postat la 31 martie 2015 39 afişări

Preţurile de consum din zona euro au coborât cu 0,1% în martie faţă de aceeaşi lună din 2014, marcând a patra lună consecutivă de valori negative, însă ritmul de scădere a fost cel mai lent din această perioadă, potrivit datelor Eurostat.

În luna februarie, inflaţia s-a situat la -0,3%, iar în ianuarie preţurile de consum din zona euro au scăzut cu 0,6% comparativ cu aceeaşi lună din 2014, consemnând cel mai important declin de la înfiinţarea zonei euro, în 1999, până în prezent, relatează MarketWatch.

Un nivel similar al inflaţiei, de -0,6%, s-a mai înregistrat în zona euro doar în luna iulie a anului 2009, în timpul recesiunii economice.

Preţurile de consum au coborât într-un ritm mai lent în martie faţă de lunile anterioare datorită unei reveniri uşoare a preţurilor la energie. Astfel, acestea au scăzut cu 5,8% în martie faţă de aceeaşi lună din 2014, în condiţiile în care declinul din februarie a fost de 7,9%, iar cel din ianuarie, de 9,3%.

Preţurile de consum au început să scadă în luna decembrie a anului trecut, ceea ce a determinat Banca Centrală Europeană să lanseze un program de achiziţii de active, inclusiv obligaţiuni guvernamentale, în luna martie a acestui an.

Programul presupune cumpărarea de active în valoare totală de 1.080 de miliarde de euro până în septembrie 2016.

Preşedintele BCE, Mario Draghi, a subliniat săptămâna trecută că programul de relaxare cantitativă va continua cel puţin timp de un an şi jumătate şi ar putea chiar să fie prelungit, până când oficialii sunt convinşi că inflaţia din zona euro se va stabiliza în jurul ţintei BCE de puţin sub 2%.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
INFLAŢIE,
ZONA EURO,
/actualitate/preturile-de-consum-din-zona-euro-au-scazut-in-martie-pentru-a-patra-luna-consecutiv-14090105
14090105
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.