Ponta: Gradul de absorbţie a fondurilor europene de coeziune a ajuns la 20%

Postat la 20 noiembrie 2012 12 afişări

Premierul Victor Ponta afirmă că gradul de absorbţie a fondurilor europene de coeziune a ajuns la 20%, România reuşind să atragă până în prezent 4 miliarde euro din cele peste 19 miliarde euro alocate României pentru perioada 2007-2013.

El a cerut miniştrilor, la începutul şedinţei de marţi a Guvernului, să prezinte public "aceste cifre reale", arătând că în dezbaterile televizate ar fi prezentate date inexacte, cu un grad de absorbţie de numai 10%. "La politica de coeziune, din cele 19 miliarde afectate României pentru perioada 2007-2013, plus regula n+2, au intrat - şi mi-a confirmat-o chiar domnul Gherghina (secretar de stat în Ministerul Finanţelor-n.r.) - au intrat 4 miliarde. Patru din nouăsprezece nu ies 10% pe nicio matematică, patru din nouăsprezece înseamnă 20%. E puţin, e foarte puţin, dar vă rog să comunicaţi corect şi să nu lăsaţi minciunile repetate, cum că România are sub 10% şi atunci nu mai trebuie să primească nimic. Nu, are 20%! La momentul preluării guvernării, avea într-adevăr sub 10%, însă pe baza a ceea ce am reuşit în această toamnă, şi anume acceptarea corecţiilor financiare şi îndreptarea acelor neregularităţi constatate în perioada 2009-2011, la sfîrşitul acestui an putem reîncepe trimiterea de cereri de decontare pentru POSDRU, pentru Dezvoltare Regională şi pentru Mediu", a afirmat Ponta.

Mai multe pe mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
fonduri europene,
ponta,
coeziune,
absorbtie
/actualitate/ponta-gradul-de-absorbtie-a-fondurilor-europene-de-coeziune-a-ajuns-la-20-10338644
10338644
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.