Platforma care valorează mai mult decât WhatsApp dar a fost ignorată de Facebook

Autor: Bogdan Angheluţă Postat la 12 martie 2014 2210 afişări

WeChat este o platformă chinezească similară WhatsApp, având însă o valoare de piaţă de 150 miliarde de dolari. Creşterea acţiunilor a fost influenţată, paradoxal, de preţul uriaş plătit de Facebook pentru aplicaţia de instant messaging.

Platforma care valorează mai mult decât WhatsApp dar a fost ignorată de Facebook

WeChat, cunoscută şi sub numele de "weixin" (adică micro-mesagerie, în limba chineză), permite celor peste 300 de milioane de utilizatori să trimită mesaje, fotografii, clipuri video sau mesaje vocale, relatează Businessinsider.com. O altă facilitate extrem de populară este aceea de a găsi alţi utilizatori prin mişcarea rapidă a telefonului. WeChat permite chiar şi rezervarea sau plata unui taxi.

Din momentul în care tranzacţia dintre Facebook şi WhatsApp a fost anunţată, acţiunile WeChat au crescut cu aproape 10%, ducând capitalizarea de piaţă a companiei Tencent, producătorul aplicaţiei, la 150 miliarde de dolari. Prin comparaţie, capitalizarea Facebook se află în jurul sumei de 180 miliarde de dolari.

Ca multe alte aplicaţii de acest gen, WeChat este gratuită, însă percepe sume pentru anumite servicii extra precum jocuri integrate în platforma sa. Planurile companiei Tencent sunt de promova WeChat şi în afara graniţelor. Pentru aceasta a fost alocat un buget de 200 milioane dolari şi au fost semnate contracte cu diverse personalităţi, printre care şi Lionel Messi, celebrul fotbalist al echipei FC Barcelona.

Urmărește Business Magazin

/actualitate/platforma-care-valoreaza-mai-mult-decat-whatsapp-dar-a-fost-ignorata-de-facebook-12250366
12250366
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.