Panică pe aeroportul din Istanbul: O femeie suspectată de Ebola, plasată în carantină

Autor: Iuliana Enache Postat la 12 august 2014 60 afişări

O femeie din Nigeria, care a ajuns în Turcia, marţi, la bordul unui avion, a fost plasată în carantină, fiind suspectată de infectare cu virusul Ebola, pe aeroportul Atatürk din Istanbul, relatează cotidianul Hürriyet, în ediţia electronică.

Femeia a generat panică într-un avion care zbura din Lagos către Istanbul în momentul în care s-a constatat că avea febră.

Paramedicii au urcat la bordul avionului în momentul în care acesta a aterizat la Istanbul şi au plasat-o pe femeie şi pe copilul acesteia în carantină, după debarcarea celorlalţi pasageri.

Femeia, care ar fi însărcinată, a fost dusă la spital pentru a se stabili dacă este infectată cu Ebola.

Purtătorul de cuvânt al Turkish Airlines, Ali Genç, a confirmat incidentul pe contul său de Twitter. "Avionul a fost dezinfectat ca măsură de precauţie", a precizat el.

Virusul, care se răspândeşte prin contact direct cu sângele sau fluidele corporale ale persoanei infectate, a provocat moartea a 1.013 persoane şi infectarea altor 1.848, potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
TURCIA,
NIGERIA,
EBOLA

Citeşte pe Gandul.ro

/actualitate/panica-pe-aeroportul-din-istanbul-o-femeie-suspectata-de-ebola-plasata-in-carantina-13078532
13078532
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.