Pandemia în cifre: Un an de lockdown-uri a costat economia britanică peste 250 de miliarde de lire

Autor: Eduard Ivanovici Postat la 22 martie 2021 39 afişări

Un an de măsuri de carantină a costat economia Regatului Unit 251 de miliarde de lire – echivalentul întregii producţii anuale a regiunii de sud-est a Angliei şi de două ori mai mult decât nivelul înregistrat anual de Scoţia.

Pandemia în cifre: Un an de lockdown-uri a costat economia britanică peste 250 de miliarde de lire

O analiză a Centrului pentru Economie şi Cercetări privind Mediul de Business (CEBR) arată că, în timp ce Marea Britanie a suferit pagube semnificative din cauza restricţiilor impuse de pandemie, greul a fost dus de regiunile mai sărace, conform unui raport publicat luni, citat de The Guardian.

Compania a declarat că diferenţa dintre nord şi sud ar putea creşte în condiţiile în care guvernul nu va lua măsurile necesare pentru a se asigura că părţile mai puţin înstărite ale ţării nu vor continua să suporte, în mod disproporţionat, pierderile provocate de coronavirus.

Sam Miley, economist CEBR, spune că raportul a comparat estimările organizaţiei din perioada pre-COVID-19 cu nivelul de producţie înregistrat în cele 12 luni de după anunţarea primului lockdown din 2020.

Valoarea adăugată brută – care măsoară valoarea bunurilor şi serviciilor produse de economie, minus costurile de producţie şi costurile materialelor prime – a fost cu peste 250 de miliarde de lire sub nivelurile prezise de grupul britanic, spune Miley.

Cele mai grave pierderi au fost raportate în Londra, unde lipsa de activitate a business-urilor a şters 51,4 miliarde de dolari din economie.

Datorită programului de vaccinare al autorităţilor – unul dintre cele mai eficiente la nivel global – economia britanică ar putea atinge nivelurile pre-COVID-19 până la finalul anului, potrivit guvernatorului Băncii Angliei, Andrew Bailey.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
pandemia,
regatul unit,

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.

www.zf.ro
Ne luăm adio de la săptămâna de lucru de cinci zile? Ce experimentează mai nou companiile din întreaga lume?