Oraşul din România unde peste 2 milioane de măşti de protecţie au fost distribuite gratuit persoanelor defavorizate

Autor: Vasile Magradean Postat la 26 august 2020 163 afişări

Oraşul din România unde peste 2 milioane de măşti de protecţie au fost distribuite gratuit persoanelor defavorizate

Peste 2 milioane de măşti de protecţie au ajuns miercuri la Cluj şi vor fi distribuite gratuit persoanelor defavorizate din judeţ.

Prefectura Cluj anunţă că măştile vor fi date unui număr de 41.613 persoane defavorizate din cele 81 de comune, oraşe şi municipii.

„Au ajuns în judeţul Cluj peste 2 milioane de măşti de protecţie, acordate de către Ministerul Sănătăţii. DSP Cluj va pune măştile de protecţie la dispoziţia celor 81 de unităţi administrative-teritoriale din judeţ, pentru a fi oferite, cu titlu gratuit, unui număr de 41.613 persoane defavorizate, identificate la nivelul judeţului”, arată reprezentanţii Prefecturii Cluj.

Pentru fiecare persoană defavorizată sunt prevăzute 50 de măşti de protecţie, aferente unei perioade de 2 luni.

Măştile de protecţie vor fi distribuite beneficiarilor cu ajutorul asistenţilor medicali comunitari, mediatorilor sanitari sau altor angajaţi din cadrul serviciului public de asistenţă socială, în termen de maximum 3 zile de la primire.

Vor beneficia de măşti persoanele din familiile beneficiare ale ajutorului social, persoanele din familiile beneficiare de alocaţie pentru susţinerea familiei, pensionarii care au pensii de până la 704 lei şi persoanele încadrate în grad de handicap care realizează venituri exclusiv din prestaţiile sociale.

„Măsura este una de protecţie sanitară cu scopul de a limita infectarea cu COVID-19 în rândul categoriilor sociale defavorizate şi de a reduce expunerea comunităţilor la riscul îmbolnăvirii”, susţin reprezentanţii Prefecturii Cluj.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
măşti,
prefectură,
persoane

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.