Ofensiva Qatarului sau ce înseamnă un fond suveran de investiţii

Autor: Crenguta Nicolae Postat la 15 aprilie 2012 81 afişări

Fondul suveran de investiţii al statului Qatar a cumpărat o participaţie de 5% la capitalul gigantului minier Xstrata, devenind astfel al treilea acţionar al acestuia, după Glencore şi fondul de investiţii BlackRock.

Fondul de investiţii arab - Qatar Investment Authority (QIA), care este acţionar şi la banca Credit Suisse, reţelele LMVH, Harrods, grupul media Lagardere ori firma petrolieră Total, a cumpărat acţiunile Xstrata, în valoare curentă de aproape 2,7 mld. dolari, de pe piaţa de capital, după ce grupul Glencore, cel mai mare comerciant de materii prime din lume, a anunţat achiziţia Xstrata, într-o tranzacţie de 41 mld. dolari, care va modifica peisajul mondial al mineritului, creând un gigant în valoare de aproape 90 mld. dolari, cu active în Asia şi Africa.

QIA, cu active estimate la 100 mld. dolari, este la ora actuală cel mai agresiv din lume, investind banii din comerţul cu petrol şi gaze în companii occidentale bine cotate, proprietăţi imobiliare şi bănci. Reuters scrie că QIA ar putea acţiona în cazul tranzacţiei Glencore-Xstrata ca un arbitru, determinând creşterea sumei oferite de Glencore pentru Xstrata, de la 2,8 la 2,9 pence pe acţiune (faţă de circa 1,14, cât se estimează că a plătit QIA) şi dovedindu-şi astfel flerul de a acţiona în momente decisive pentru companiile unde cumpără acţiuni. Anul trecut, de pildă, a cumpărat 10% din capitalul firmei miniere European Goldfields, oferind astfel companiei finanţare exact când avea mai mare nevoie. În 2009, QIA a intervenit în impasul fuziunii Volkswagen-Porsche, oferindu-se să preia 10% din acţiunile Porsche exact după ce compania anunţase că renunţă la planul de vânzare a 49,9% din acţiuni către Volkswagen.

Qatar Investment Authority îl are ca preşedinte şi CEO pe şeicul Hamad bin Jassem bin Jabr Al Thani, prim-ministrul statului Qatar. Şeicul Hamad face parte din familia emirului Hamad bin Khalifa al Thani, cel ce deţine în prezent 4% din acţiunile Alpha Bank şi controlează fondul de investiţii Paramount Services Holding din Qatar, care ar fi urmat să aibă un rol-cheie în fuziunea Alpha Bank cu EFG Eurobank.

Urmărește Business Magazin

/actualitate/ofensiva-qatarului-sau-ce-inseamna-un-fond-suveran-de-investitii-9525396
9525396
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.