Navă civilă americană, capturată de Forţele navale iraniene, în Golful Persic. Militari iranieni au urcat la bordul navei, confirmă oficiali de la Pentagon

Autor: Mihai Draghici Postat la 28 aprilie 2015 103 afişări

Forţele navale iraniene au capturat marţi o navă-cargo americană, în Golful Persic, echipajul de 34 de membri fiind transportat în Iran, anunţă surse militare citate de postul Al-Arabiya.

UPDATE 18:19 - Militari iranieni au urcat la bordul unei nave americane, confirmă oficiali de la Pentagon

Membri ai forţelor iraniene au urcat la bordul unei nave cargo americane înmatriculată în Insulele Marshall, o republică afiliată Statelor Unite, confirmă Departamentul american al Apărării, precizând că nu au fost trase focuri de armă.

"Membri ai forţelor navale iraniene au urcat la bordul navei americane Maersk Tigris, înmatriculată în Insulele Marshall", o republică afiliată Statelor Unite, au declarat surse de la Pentagon, dând asigurări că nu au fost trase focuri de armă. Oficialii americani nu au putut spune dacă nava americană a fost escortată în Iran.

Potrivit agenţiei semioficiale iraniene Fars, nave militare iraniene au tras focuri de avertisment în apropierea navei cargo americane. Nava americană a fost escortată spre portul iranian Bandar Abbas.

La bordul navei americane sunt 34 de marinari, majoritatea americani.

"Forţele navale iraniene au confiscat o navă civilă americană care a pătruns ilegal în apele teritoriale iraniene din Golful Persic", a transmis agenţia semioficială iraniană Fars.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
IRAN,
SUA,
/actualitate/nava-civila-americana-capturata-de-fortele-navale-iraniene-in-golful-persic-militari-iranieni-au-urcat-la-bordul-navei-confirma-oficiali-de-la-pentagon-14171544
14171544
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.