Lanţul de magazine care a deschis 20 de magazine noi în luna martie. “Deja de zece ani strategia noastră e să creştem puternic”
Lanţul de magazine Profi, controlat de fondul de investiţii Mid Europa Partners, continuă expansiunea în ritmul obişnuit în pofida pandemiei de Covid 19, deschizând în martie 20 de magazine noi. Numărul este relativ similar cu cel din primele două luni din an, ba chiar puţin mai mare, în pofida faptului că în martie autorităţile au luat primele măsuri în contextul Covid19, iar numărul de cazuri de îmbolnăviri a crescut puternic.
“Fenomenul Covid19 produce schimbări semnificative în retail, de la nemaiîntâlnite măsuri de protejare a sănătăţii şi până la felul în care oamenii relaţionează în magazine sau la modificări în lanţurile de aprovizionare, toate însoţite de costuri uriaşe. Ceea ce însă nu se modifică este strategia Profi”, spun oficialii companiei. Ei anunţă că vor să deschidă cel puţin la fel de multe magazine ca în 2019. Retailerul activ pe segmentul de supermarketuri şi proximitate modernă a deschis anul trecut 260 de magazine noi, încheind 2019 cu un total de 1.184 de unităţi.
După deschiderile din martie compania a ajuns la 1.232 de unităţi care funcţionează în 565 de localităţi.
“Misiunea noasatră este să ducem hrana cât mai aproape de casele oamenilor.
Dintre deschiderile din martie, 9 sunt pe formatul City (format mai mic destinat mediului urban), 8 sunt Standard (formatul clasic pentru zona urbană), iar 3 sunt Loco (brand lansat pentru mediul rural).
Profi are trei formate în Romnia — Standard (magazinele clasice, pe suprafaţă mai mare de până la 550 mp), City (pe suprafaţă mai mică de 150-250 mp, dar destinate zonei urbane) şi Loco (pentru mediul rural). Spre deosebire de alţi retaileri, care au ales să meargă cu magazine în special în oraşele mari, unde salariul mediu este pe măsură, iar rata şomajului este mai mică, Profi a preferat să acopere uniform toată ţara. Mai mult, a mers şi în localităţi de doar câteva mii de locuitori unde se „bate“ doar cu comercianţi tradiţionali. Profi este de altfel unul dintre puţinii jucători care au pariat chiar pe zona rurală pentru care are un format adaptat, Loco.
Susţinută de expansiune pe de-o parte şi de creşterea consumului pe de alta, cifra de afaceri a companiei active pe segmentul de supermarketuri şi magazine de proximitate a fost în 2018 de 1,3 mld. euro, cu 25% mai mare decât în 2017.
Urmărește Business Magazin

Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro
-
Ce mai face George Soros la 94 de ani, „inamicul public" numărul 1 din România. Cine este Alexander Soros, urmașul lui, care a fost decorat de fostul președinte american Joe Biden în locul tatălui său. Scott Bessent, mâna dreaptă a lui Soros, alături de care a prăbușit lira sterlină, e acum ministru de Finanțe în SUA