Giganţii din online vor să crească accesibilitatea persoanelor cu dizabilităţi la tehnologie

Autor: Madalina Cerban Postat la 26 iulie 2015 52 afişări

Mari companii din domeniul online, precum Facebook, Microsoft, Dropbox, Yahoo şi LinkedIn, şi-au unit forţele pentru a creşte accesibilitatea persoanelor cu dizabilităţi la tehnologie, potrivit huffingtonpost.com.

Conform sursei citate, 19% din populaţia SUA este reprezentată de persoane cu dizabilităţi, fapt care face din acestea să fie cel mai mare grup minoritar din această ţară. Cu toate acestea, în mod frecvent, tehnologia de bază le este inaccesibilă. În ciuda creşterii numărului de instrumente şi funcţii, continuă să existe o lipsă de expertiză în acest domeniu în privinţa accesibilităţii tehnologiei, astfel încât aceasta să poată fi folosită cu adevărat de oricine.

Astfel, în contextul sărbătoririi a 25 de ani de la implementarea Americans with Disabilities Act (ADA), o lege care interzice discriminarea persoanelor cu dizabilităţi fizice şi mentale, giganţii din Silicon Valley şi-au intensificat angajamentul de a creşte accesibilitatea acestor oameni la tehnologie.

Companii precum Facebook, Microsoft, Dropbox, Yahoo şi LinkedIn colaborează cu avocaţi în domeniu şi cu instituţii academice pentru a lansa iniţiativa Teaching Accessibility. Proiectul, anunţat joi, are ca scop stimularea accesibilităţii la tehnologie prin modificări făcute în programa unor şcoli care pregătesc ingineri, designeri şi cercetători. Astfel, instituţii educaţionale precum Stanford University şi Carnegie Mellon University se vor asigura ca principiile privind accesibilitatea şi designul universal vor fi incluse în cursurile lor specifice acestui domeniu tehnologic.

În plus, companiile din domeniul tehnologic au anunţat că vor include în fişa posturilor standard aspecte care ţin de creşterea accesibilităţii. Scopul este acela de a selecta resurse umane din rândul acelor persoane care înţeleg aspectele legate de accesibilitatea la tehnologie.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
FACEBOOK,
ACCESIBILITATE,
DIZABILITĂŢI
/actualitate/gigantii-din-online-vor-sa-creasca-accesibilitatea-persoanelor-cu-dizabilitati-la-tehnologie-14641158
14641158
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.