Eurodeputat: Este inacceptabilă ideea de a elimina din cartea de identitate tricolorul

Autor: Gabriel Pecheanu Postat la 11 august 2021 44 afişări

„Este inacceptabilă ideea de a elimina din cartea de identitate simbolul cel mai scump al statului român - tricolorul”, afirmă eurodeputatul Eugen Tomac. El spune că Regulamentul UE nu impune sub nicio formă eliminarea simbolurilor naţionale.

Eurodeputat: Este inacceptabilă ideea de a elimina din cartea de identitate tricolorul

„Noile cărţi de identitate. Dezbaterea legată de noul model al cărţii de identitate este pe deplin justificată. Acest act, pe lângă utilitatea lui cotidiană, are şi o puternică semnificaţie simbolică. Nu pun la îndoială necesitatea unor noi buletine, însă consider inacceptabilă ideea de a elimina din cartea de identitate simbolul cel mai scump al statului român - tricolorul”, transmite Eugen Tomac.

El precizează că Regulamentul (UE) privind consolidarea securităţii cărţilor de identitate nu impune sub nicio formă eliminarea simbolurilor naţionale.

„Pentru că astăzi are loc o dezbatere publică referitoare la noul model al cărţii de identitate, organizată de Ministerul Afacerilor Interne, i-am transmis ieri domnului ministru Lucian Bode o solicitare prin care am cerut în mod expres păstrarea pe viitorul model al actului de identitate drept element distinct tricolorul aşa cum este el definit de Constituţia României, Art. 12 – Simboluri naţionale: <(1) Drapelul României este tricolor; culorile sunt aşezate vertical, în ordinea următoare începând de la lance: albastru, galben, roşu>. De asemenea, pentru a nu crea confuzie în societate, consider firească păstrarea rubricii “Sex” pe noul act de identitate, aşa cum prevede legislaţia în materie. În România, legea stabileşte doar două opţiuni foarte clare: feminin şi masculin. Menţinerea acestor două elemente pe viitorul document nu discriminează pe nimeni în societatea românească, dar eliminarea lor poate crea prilejul unor interpretări regretabile şi oferi politicienilor populişti noi ocazii pentru a ataca Uniunea Europeană”, conchide Tomac.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
tomac,
cărte de identitate,

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.