Fara parametri clar stabiliti si cuantificabili, Pactul Euro Plus apare asadar ca mai degraba o tentativa de a castiga timp, aratand pietelor financiare ca Europa incearca sa-si coordoneze mecanismele fiscale pentru a preveni alte derapaje care sa puna iarasi in discutie tot proiectul bazat pe existenta monedei unice. Timpul este insa o rezerva limitata, in special in UE; intr-un comentariu de saptamana trecuta din Wall Street Journal, Irwin Stelzer (director la Institutul Hudson din Washington) facea un elocvent exercitiu de istorie contrafactuala.

Sa presupunem, spunea el, ca grecii ar reusi sa stranga impozitele furate acum de evaziunea fiscala, ca Portugalia n-ar mai minti (deficitul bugetar pe 2010 e mai mare cu 1,5% - 2,5 miliarde de euro decat cel oficial estimat) si ar introduce un pachet de austeritate credibil, ca bancile irlandeze reusesc sa se recapitalizeze, ca investitorii nu mai cresc primele de risc pentru statele PIIGS, ca toate merg bine de azi inainte in UE.

Fericirea n-ar putea fi atinsa, pentru ca, aminteste Stelzer, bancile regionale spaniole - cajas - inca au o multime de schelete imobiliare in dulap, Portugalia va avea in continuare o economie plina de lucratori slab pregatiti, Grecia nu va reusi sa produca altceva decat turism, iar Germania va ramane China continentului, o economie bazata pe export si care profita de efectul devalorizarii euro imprimat de contraperformantele economice ale statelor din regiunea mediteraneana.

Solutia, potrivit expertului american, e ca si in cazul Chinei - stimularea consumului intern in Germania pentru a reduce dezechilibrul actual, in care mai toate statele UE au deficite de cont curent cronice in relatia cu Germania, si apoi reasezarea economiilor europene pe criterii uniform valabile. Dupa cum se vede, UE a inceput tocmai cu sfarsitul - deocamdata doar in teorie, caci practica va fi previzibil de dureroasa.