De ce dispar pe capete băncile din România. Din 2012 încoace au dispărut 10 bănci, şi este doar începutul

Autor: Mircea Nica Postat la 24 aprilie 2024 109 afişări

De ce dispar pe capete băncile din România. Din 2012 încoace au dispărut 10 bănci, şi este doar începutul

Sistemul bancar s-a consolidat în ultimii ani, existând semne de accelerare, iar bancherii anticipează că acest proces va continua şi în perioada următoare, având în vedere costurile de operare care devin mai mari, capitalurile necesare şi provocările care necesită investiţii pentru a putea ţine pasul cu dezvoltările tehnologice şi cu trendurile pieţei, după cum au susţinut ieri şefii unor bănci mari din România, prezenţi la conferinţa anuală BNR-ASE cu tema legată de perspectivele de dezvoltare a sectorului bancar românesc.

În ultimii 12 ani, numărul băncilor din România a scăzut de la 42 la 32, iar procesul de consolidare continuă cu un sentiment de accelerare resimţit anul trecut. Deşi contextul actual implică investiţii mai mari, un nivel al capitalurilor mai mare şi implicit costuri mai mari, consolidarea prin fuziuni este cea mai facilă cale prin care sistemul bancar poate să meargă înainte, au mai spus bancherii. În acelaşi timp, competiţia este încă una destul de ridicată, mai spun bancherii, chiar dacă aproape 90% din piaţa bancară românească revine primelor 10 cele mai mari bănci.

Nivelul de bancarizare încă mai are spaţiu de pentru a se dezvolta, iar loc pentru băncile de nişă există, chiar dacă bancherii sunt de părere că modelul de bancă universală este momentan cel mai potrivit pentru o piaţă cum este cea din România, tocmai prin prisma potenţialului existent. Astfel, prezenţa băncilor pe toate segmentele din piaţă oferă o perspectivă mai amplă de dezvoltare pe piaţa locală şi un impuls de creştere mai puternic, în opinia bancherilor.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.