Creşterea preţurilor la cafea continuă să încetinească

Autor: Andreea Tobias Postat la 10 mai 2024 6 afişări

Creşterea preţurilor la cafea continuă să încetinească

Creşterea preţului cafelei în UE a încetinit. România, însă, se află printre ţările unde cafeaua s-a scumpit cel mai mult.

În martie 2024, rata anuală de variaţie a preţului de consum al cafelei în UE a fost de +1,0%, faţă de +13,5% în martie 2023, şi s-a apropiat de nivelul din iulie 2021 (+0,8%).

Rata inflaţiei pentru cafea a scăzut din octombrie 2022, când a atins cel mai ridicat nivel (+17,4%), după o creştere abruptă care a început în octombrie 2021 (+2,0%).

Deşi creşterea preţurilor la cafea a încetinit în general în UE, există diferenţe semnificative de la ţară la ţară, arată Eurostat.

În 15 ţări din UE, preţurile au fost mai mari în martie 2024 decât în martie 2023. Cele mai mari creşteri au fost în Croaţia (+7,4%), România (+6,8%) şi Bulgaria (+6,6%).

Celelalte 12 ţări din UE au înregistrat rate ale inflaţiei la cafea în scădere în martie 2024. Cele mai substanţiale scăderi ale preţurilor au fost înregistrate în Finlanda (-15,5%) şi Lituania (-15,4%), urmate de Danemarca (-7,5%), Cehia (-6,5%) şi Suedia (-6,0%).

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
cafea,
preţuri,

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.