Creşte concurenţa pentru şefia Dreptei

Autor: Crenguta Nicolae Postat la 14 iulie 2013 55 afişări

Neînţelegerile dintre facţiunile dreptei au continuat după recrutarea de către PDL a lui Cătălin Predoiu, fost penelist şi fost ministru de justiţie sub guvernările Tăriceanu, Boc şi Ungureanu, drept şef al guvernului din umbră al partidului.

Creşte concurenţa pentru şefia Dreptei

Predoiu este proaspăt membru al PDL şi la fel de proaspăt uns prim-vicepreşedinte al PDL, iar de-acum calea spre candidatura la alegerile prezidenţiale îi este deschisă. Predoiu a încercat un discurs foarte ostil faţă de USL - spunând că proiectul său politic este "trimiterea în istorie" a "accidentului istoric" numit PDL - şi foarte prietenos faţă de Mişcarea Populară şi de viitorul ei Partid Popular, cerând o unificare a dreptei sau a măcar a eforturilor ei de a răsturna guvernul.

Scepticismul "adevăraţilor urmaşi ai lui Băsescu", adică ai popularilor, s-a vădit însă în reacţia consilierului Sebastian Lăzăroiu, care a dezaprobat promovarea peste noapte a lui Predoiu, nu în ultimul rând pentru că o creştere de popularitate a unui Predoiu aliat cu Blaga ar eclipsa candidatura la Cotroceni a altor politicieni susţinuţi de Partidul Popular.

Urmărește Business Magazin

/actualitate/creste-concurenta-pentru-sefia-dreptei-11121355
11121355
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.