Codrin Ştefănescu anunţă unde se află Liviu Dragnea şi de ce nu a făcut liderul PSD declaraţii după eşecul referendumului

Postat la 09 octombrie 2018 216 afişări

Secretarul general adjunct al PSD, Codrin Ştefănescu, a declarat, pentru MEDIAFAX, că Liviu Dragnea se află la sediul partidului şi că acesta nu a făcut nicio declaraţie după anunţarea rezultatului referendumului deoarece a vorbit el în numele partidului.

Codrin Ştefănescu anunţă unde se află Liviu Dragnea şi de ce nu a făcut liderul PSD declaraţii după eşecul referendumului

„Domnul Dragnea este la sediu. Unde se află Dragnea, unde se află Niculae Bădălău, unde se află Marian Oprişan sau unde mă aflu eu, noi în partid ştim exact, chiar dacă lipsim o zi, două, trei. Nu suntem obligaţi să facem o comunicare publică în sensul ăsta. Domnul Dragnea ştim exact unde se afla, cu cine s-a văzut, ne-am văzut şi noi cu el, toate lucrurile sunt conturate în interiorul partidului”, a afirmat secretarul general adjunct al PSD, Codrin Ştefănescu, marţi pentru MEDIAFAX.

Acesta a mai spus că Liviu Dragnea nu a ieşit până în prezent cu o reacţie, după anunţarea rezultatului referendumului pentru redefinirea familiei, pentru că declaraţiile pe această temă au fost date de el, în numele PSD.

„Declaraţia pentru referendum am dat-o eu în numele partidului. Este o declaraţie asumată de tot partidul, dată duminică seară, la ora 9:30, după ce s-au bătut pe declaraţii PNL şi USR. 837 355 de membrii de partid susţin această declaraţie. Plus simpatizanţii şi votanţii noştri”, a adăugat Ştefănescu.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.