Clădire prăbuşită în India. Cel puţin 29 de morţi

Postat la 05 aprilie 2013 23 afişări

Cel puţin 29 de persoane, majoritatea muncitori şi membri ai familiilor acestora, au fost ucise în urma prăbuşirii unei clădiri aflate în construcţie la periferia oraşului Bombay, în vestul Indiei, a anunţat poliţia vineri.

Clădire prăbuşită în India. Cel puţin 29 de morţi

 Imobilul de şapte etaje s-a prăbuşit joi seara ca un castel de cărţi, într-un morman de oţel şi moloz, care împiedica eforturile salvatorilor de a căuta supravieţuitori.

Salvatorii au acţionat toată noaptea de joi spre vineri pentru a înlătura molozul şi a degaja supravieţuitori, care au fost evacuaţi, ulterior, pe trăgi improvizate. Doi bebeluşi au fost găsiţi, provocând strigăte de "Allah Akbar" în mulţime, a declarat un fotograf AFP. Picioare ieşeau din moloz într-o scenă macabră.

"Cel puţin 29 de persoane au murit. Am salvat alte aproximativ 60 de persoane, dintre care unele sunt rănite", a declarat K.P. Raghuvanshi, un reprezentant al poliţiei în districtul Thane, la aproximativ 35 de kilometri de Bombay. Un bilanţ precedent anunţa 27 de morţi.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

/actualitate/cladire-prabusita-in-india-cel-putin-29-de-morti-10714540
10714540
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.