Cine este tânărul care conduce afacerile Starbucks în România

Autor: Ioana Matei Postat la 23 mai 2017 2169 afişări

Mateusz Sielecki este de aproximativ doi ani regional director al Starbucks pentru România şi Bulgaria, brand operat în regiune de grupul polonez Amrest. Care sunt paşii care l-au adus pe Sielecki în România şi care sunt planurile sale pentru dezvoltarea viitoare a celui mai mare lanţ de cafenele de pe piaţa locală?

Cine este tânărul care conduce afacerile Starbucks în România

Mateusz Sielecki descrie drept fantastic modul în care brandul american a fost primit de clienţii din România; prin urmare, spune că sunt motivaţi să continue extinderea agresivă începută în 2015, când polonezii de la AmRest au preluat franciza Starbucks din România. Sielecki nu spune exact ce cotă de piaţă deţine marca pe care o reprezintă, însă nu ezită să menţioneze că aceasta este lider pe segmentul cafenelelor. ”Cercetările confirmă că depăşim competiţia locală.„ Chiar dacă românii nu fac parte din naţiunile care beau cea mai multă cafea din regiunea Balcanilor, Sielecki spune că interesul clientului român pentru Starbucks este ridicat. Planurile de dezvoltare a companiei sunt mari: ”n 2016 am deschis nouă unităţi noi şi ne-am crescut cu 50% numărul de spaţii. n 2017 şi în anii ce vor urma vrem să deschidem între 10 şi 20 de noi unităţi anual„. Reprezentantul companiei este discret în privinţa celor mai recente informaţii financiare, argumentând că grupul este listat la bursa din Varşovia. Menţionează că anul trecut, în cele 28 de cafenele Starbucks de pe piaţa locală au intrat patru milioane de clienţi. ”Ne bucurăm de creştere pentru locaţiile existente. România are o creştere a PIB-ului per capita de 4-5%, iar noi avem plusuri un pic mai mari.„ Veniturile lanţului de cafenele au crescut în 2016 prin comparaţie cu anul anterior, când acestea se plasau la 55 milioane de lei, potrivit informaţiilor publice disponibile.

Mateusz Sielecki spunea pentru Business Magazin la începutul anului că reţeaua se va extinde începând din 2017 cu între 10 şi 20 de unităţi pe piaţa locală. Investiţia medie într-o cafenea Starbucks se plasează între 350.000 şi 450.000 de euro, în funcţie de caracteristici precum dimensiunea locaţiei sau poziţionarea acesteia, astfel că pentru anii următori AmRest şi-a bugetat investiţii cuprinse între 3 şi 4 milioane de euro pentru afacerea locală. ”Este o investiţie mare; şi pentru că, parte a înţelegerii de franciză, cumpărăm majoritatea echipamentelor din SUA„, explică polonezul. Potrivit acestuia, amortizarea investiţiei pentru bunurile fixe se realizează în 5-7 ani, iar planurile se referă la creşterea prezenţei în Bucureşti, dar şi extinderea în alte două noi oraşe. n prezent, cele mai multe spaţii Starbucks sunt răspândite în Capitală (circa două treimi) şi în Timişoara, Cluj-Napoca, Constanţa, Craiova, Ploieşti, Iaşi.

n ecuaţia extinderii în alte oraşe, contează dimensiunea populaţiei, a oraşului, venitul mediu, rata şomajului, modul în care se va dezvolta piaţa, dar şi cum se vor dezvolta acele oraşe în funcţie de factori precum infrastructura. ”România nu are atât de multe oraşe mari ca alte pieţe; al doilea cel mai mare oraş după Bucureşti este Timişoara, care are în jur de 300.000 de oameni - nu este un număr prea mare de locuitori, comparativ cu ţări precum Rusia, Germania, Polonia. Aş vrea să avem cinci-şapte cafenele în fiecare oraş, dar în România acest lucru nu ar fi posibil în unele oraşe pe care suntem prezenţi, din cauza dimensiunii lor. Vrem să urmăm evoluţia macroeconomică şi demografică a României.„

n prezent, la Starbucks lucrează 450 de angajaţi (în medie, 15 oameni în fiecare locaţie), iar planurile pentru următorii 2-3 ani vizează dublarea acestui număr. Potrivit lui Sielecki, găsirea de personal reprezintă cel mai dificil aspect şi în dezvoltarea businessului cu origini americane. ”A început să fie din ce în ce mai dificil să găsim oameni buni, dar cred că România nu este diferită de alte pieţe când vine vorba de efectele evoluţiei demografice, de emigraţie; numărul persoanelor angajabile a devenit din ce în ce mai mic.„ Un alt punct pe agenda reprezentanţilor companiei este deschiderea de noi formate de cafenea – oferă ca exemplu în acest sens kioskul Starbucks din centrul comercial AFI Palace Cotroceni.

Sielecki trăieşte în prezent în Bucureşti şi se declară un tată şi un soţ fericit. i plac călătoriile şi învăţarea de noi culturi şi spune că are un mod atipic de a face acest lucru: pe bicicletă. Aşa a şi vizitat majoritatea Europei. n cea mai lungă călătorie, din nordul Poloniei până în sudul Spaniei, a învăţat lucruri utile pentru cariera sa: ”Am învăţat multe călătorind astfel, iar orizonturile mi s-au deschis. Am petrecut fiecare noapte într-un loc nou, vorbind cu oamenii din comunităţile locale şi înţelegând cum trăiesc. Am învăţat şi să lucrez în echipă şi să depăşesc diferite provocări“, descrie el călătoria în care în fiecare zi se lovea de o problemă tehnică diferită, de pildă de navigaţie sau cea legată de provizii. ”Cred că o astfel de experienţă te pregăteşte pentru viitor.“ A călătorit astfel şi în Italia, nordul Norvegiei, precum şi p

Paginatie:

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.